59916430 - map of europe with the national flag colours. brexit referendum uk - united kingdom, great britain or england leaving eu - european union, british vote to exit.

Comisia Europeană atrage atenţia Marii Britanii că va trebui să achite 43 de miliarde de euro

Marea Britanie va trebui să achite obligaţii financiare în valoare de 43 de miliarde de euro, indiferent dacă ieşirea din Uniunea Europeană se va produce cu un acord Brexit ori nu, a avertizat luni Comisia Europeană.2

„Toate angajamentele asumate de cele 28 de state membre ale Uniunii Europene trebuie onorate. Acest lucru este valabil şi în scenariul unui Brexit fără acord – Marea Britanie trebuie să onoreze toate angajamentele asumate pe durata apartenenţei la UE”, a declarat Mina Andreeva, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, citată de cotidianul Le Figaro.

„Achitarea datoriilor este esenţială pentru iniţierea unei noi relaţii pe baza încrederii reciproce”, a precizat oficialul european.

Premierul Boris Johnson a afirmat în mai multe rânduri că Marea Britanie nu va achita obligaţii financiare de 43 de miliarde de euro (39 de miliarde de lire sterline).MEDIAFAX