Ministerul Sănătăţii va primi de la Uniunea Europeană, în următorii trei ani, aproximativ 22 milioane de lei de pentru implementarea mai multor măsuri care vizează creşterea gradului de vaccinare în România. „Am depus în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA), 7 proiecte de interes major pentru sistemul sanitar în acord cu Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020. Am primit aprobare pentru primul proiect prin care urmărim să creşterem gradul de acoperire vaccinală în ţară”, a spus Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, citată într-un comunicat al MS. Astfel, cu banii primiţi de la Uniunea Europeană pentru implementarea primului proiect finanţat va fi elaborată Strategia Naţională de Vaccinare, inclusiv Planul de acţiuni aferent acesteia şi va fi consolidat un sistem de monitorizare a acestora. De asemenea, va fi îmbunătăţită capacitatea instituţiilor din sistemul de sănătate pentru completarea şi accesul în timp real la informaţii privind stadiul vaccinării pentru populaţie, precum şi a stocurilor disponibile. Un număr de 20 de judeţe identificate ca fiind prioritare vor fi dotate cu camere frigorifice pentru păstrarea stocurilor de vaccin, cu maşini şi servicii de curierat pentru transport vaccin. Va fi dezvoltat şi Registrul Electronic Naţional de Vaccinari (RENV), prin crearea, în secţiunile de management al stocurilor de vaccin existente la nivelul direcţiilor de sănătate publică, a unui modul de calcul valoric al acestor stocuri. Personalul din Ministerul Sănătăţii şi din structurile cu responsabilităţi în dezvoltarea şi punerea în aplicare a politicilor şi programelor de vaccinare şi imunizare va fi instruit şi, nu în ultimul rând, va fi derulată o campanie de informare şi conştientizare a importanţei vaccinării. (sursa: www.news.ro9
Related Articles
Urcarea zilnică pe cântar, o strategie bună pentru cei care încearcă să slăbească
28 iunie 2015 15:24
Preţul gazelor naturale în Europa este la cel mai scăzut nivel din ultimele trei luni
17 octombrie 2022 13:00
Check Also
Close
-
Ziua internațională a copilului bolnav de cancer15 februarie 2017 09:00