Preşedintele ceh, Milos Zeman, l-a numit marţi în funcţie pe noul ministru al culturii

Preşedintele ceh, Milos Zeman, l-a numit marţi în funcţie pe noul ministru al culturii, Lubomir Zaoralek, punând astfel capăt unei crize politice de trei luni, cauzată de refuzul lui de a numi un alt candidat social-democrat, informează AFP.

Partidul Social-Democrat din Cehia (CSSD), care formează cu mişcarea populistă ANO a premierului Andrej Babis un fragil guvern minoritar susţinut de Partidul Comunist, l-a propus iniţial pentru această funcţie pe Michal Smarda, primarul unui mic oraş situat la 150 de kilometri de Praga. Preşedintele Milos Zeman, 74 de ani, refuza de la mijlocul lui mai să-l numească în funcţie pe Smarda, punând în discuţie competenţele lui pentru această funcţie ministerială. În ceea ce-l priveşte, premierul Babis a adoptat poziţia lui Zeman, aliatul său politic.

CSSD, care a ameninţat o perioadă că se va retrage de la guvernare, acuzându-l în acelaşi timp pe preşedinte că încalcă textul Constituţiei, a sfârşit prin a retrage săptămâna trecută candidatura lui Smarda, pentru a o propune pe cea a lui Zaoralek, 62 de ani, şeful diplomaţiei cehe între 2014 şi 2017. Această alegere a permis să se ajungă la un consens.
„Obiectivul acestei operaţiuni estivale a fost cea de a scoate CSSD de la guvernare. Acest obiectiv nu a fost atins”, nu a ezitat să afirme la adresa lui Zeman liderul social-democrat Jan Hamacek, marţi, pentru site-ul de ştiri www.seznam.cz.

Fost lider al CSSD în 1993-2001, Zeman se află pe poziţii de confruntare cu această formaţiune după ce o parte dintre parlamentarii social-democraţi au refuzat să-l susţină din parlament în timpul alegerilor prezidenţiale, în 2003, câştigate în final de euroscepticul Vaclav Klaus.

Soarta politică a lui Babis depinde într-o oarecare măsură de şeful statului. În cazul în care ancheta asupra presupusei deturnări de fonduri europene va duce la punerea sub acuzaţie a premierului, preşedintele Zeman ar putea – Constituţia îl autorizează – să suspende urmărirea judiciară împotriva lui. AGERPRES