Cele mai noi utilaje și tehnologii profesionale în materie de soluții municipale, curăţenie şi mentenanţă au fost prezentate marţi, 27 august, la Iaşi, de compania Kärcher, liderul mondial în domeniul tehnologiei de curățare. Evenimentul a avut loc în Sala Mare a Primăriei, în prezenţa primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica, şi a reprezentanţilor companiei Karcher. „Iaşul nu este numai un oraş încărcat puternic de istorie, dar este şi un oraş care preţuieşte foarte mult felul în care arată. În acest sens, în primăvara am demarat un amplu program de igienizare a oraşului, fiind pentru prima dată în ultimii ani când nivelul de poluare cu particule PM10 la Iaşi nu a mai depăşit limitele impuse de legislaţie. De asemenea, în ultima perioadă, la Iaşi s-au făcut eforturi deosebite pentru înnoirea utilajelor şi echipamentelor de salubrizare. În acest context, iniţiativa companiei Karcher de a-şi prezenta în oraşul nostru cele mai noi utilaje şi tehnologii profesionale în materie de soluţii municiple este binevenită”, a declarat primarul Mihai Chirica. Alegerea Iaşului ca oraş de prezentare a celor mai noi utilaje şi echipamente ale companiei nu a fost deloc întâmplătoare, a subliniat Monica Iavorschi, directorul general Karcher România. „Pentru noi este o oportunitate să venim la Iaşi şi să ne prezentăm produsele. Iaşul este al doilea oraş al ţării ca număr al populaţiei, având un potenţial extraordinar pe piaţa echipamentelor şi utilejelor destinate curăţeniei stradale”, a spus Monica Iavorschi. „Karcher este o companie care acordă o atenţie deosebită utilajelor şi echipamentelor destinate curăţeniei oraşelor, însă în aceeaşi măsură produsele noastre se adresează şi instituţiilor publice şi private, dar şi persoanelor fizice, pornind de la curăţitoarele sub presiune, maşinile municipale de măturat, aspiratoarele industriale şi până la curăţitoarele pentru covoare şi maşinile de tuns iarba. Mai nou, Karcher a intrat şi pe piaţa echipamentelor de curăţare şi conservare a monumentelor istorice”, a afirmat, la rândul său, Gabriel Rădulescu, manager dc vânzări Karcher România. După discuţiile din Sala Mare a Primăriei, reprezentanţii municipalităţii şi cei al companiei Karcher au vizitat expoziţia de utilaje şi echipamente ale firmei germane, de pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Printre produsele expuse s-au numărat maşinile municipale MC 130, MIC 42 şi ISAL 6000 – soluţia perfectă pentru fiecare nevoie de curăţare a spaţiilor publice, maşina stradală de măturat-aspirat, MC 130, care poate fi utilizată pe tot parcursul anului. Aceasta are un randament excelent atât în spaţiile deschise, de mari dimensiuni, cât şi în spaţiile delimitate din oraşe şi din centrul acestora. De asemenea, maşina municipală multifuncţională, MIC 45 – ideală pentru curăţarea spaţiilor din zonele urbane. Dotată cu un motor eficient de 45 CP acesta scade semnificativ limitele stricte ale standardului de emisii de evacuare STAGE V şi impresionează prin eficienţa economică. Accesoriile auxiliare se montează cu uşurinţă, au o gamă largă de aplicaţii permiţând utilizarea zilnică pentru mai multe tipuri de activităţi. De departe, „vedeta” expoziţiei a fost maşina municipală pentru curățenie stradală ISAL 6000 – un sistem pentru toate activităţile de curăţare. ISAL 6000 este alegerea ideală pentru curăţarea zonelor urbane şi suburbane, porturi şi aeroporturi şi, în acelaşi timp, cea mai eficientă opţiune pentru măturarea platformelor industriale, precum şi pentru toate activităţile care necesită cele mai bune performanţe de măturare, fără să elibereze praful în aer. Maşinile ISAL sunt caracterizate prin rezistenţă şi dimensiuni compacte. Compania Karcher a fost înfiinţată în Germania, în anul 1953, de Alfred Kercher împreună cu soţia sa. În România, Kärcher a deschis o subsidiară în România în anul 2008. Ȋncepând cu anul 2016 au fost deschise un număr de şase Kärcher Centere în: Bucureşti, Bacău, Cluj, Iaşi, Tȃrgu Mureş. Ȋn februarie 2018 a fost lansat magazinul online https://www.kaercher.com/ro. Ȋn prezent Kärcher România are aproximativ 90 angajaţi, cinci echipe de vânzări şi peste 300 puncte de vȃnzare. Compania germană Kärcher este specializată în proiectarea, producerea şi distribuirea de tehnică de curăţare, atât pentru uz casnic cât şi pentru cel profesional şi industrial. Ȋn prezent, compania are un portofoliu de peste 3.000 produse şi o reţea teritorială extinsă. Kärcher este numărul unu pe plan mondial în ceea ce priveşte echipamentele şi produsele de curăţare, furnizȃnd soluţia optimă pentru orice aplicaţie. (E.M.)