Theodor Paleologu: Rămânerea Ramonei Mănescu în Guvern nu înseamnă că s-a păstrat compoziţia politică a Executivului

Theodor Paleologu, desemnat candidat al PMP la prezidenţiale, a declarat, marţi, că rămânerea Ramonei Mănescu în Guvern nu înseamnă că s-a păstrat compoziţia politică a Executivului, iar, în acest caz, remanierea nu se mai poate face decât cu aprobarea Parlamentului.
 


„Ştiţi, la Parlament, nu vin niciodată fără cărţi, cei care mă ştiţi din precedentele legislaturi, ştiţi că aveam geanta totdeauna plină cu cărţi şi mă întrebaţi pe vremuri ce am adus de fiecare dată. De data asta am adus Constituţia şi o să vedeţi şi Evanghelia, mai exact Noul Testament, pentru că e un citat care se potriveşte. Sunt omul cu citatele. În primul rând, vreau să vă citesc alineatul 3 din articolul 85 din Constituţie care spune ceva extrem de important pentru situaţia actuală în care ne aflăm (…) – dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul 2 numai pe baza aprobării Parlamentului acordată la propunerea prim-ministrului. Asta înseamnă un lucru foarte simplu şi anume că faptul ca doamna Ramona Mănescu a rămas în Guvern nu înseamnă ca s-a păstrat compoziţia politică a Guvernului. Ramona Mănescu nu este ALDE, deci este cât se poate de evident că s-a schimbat structura politică a Guvernului. Deci, orice remaniere nu se mai poate face decât cu aprobarea Parlamentului. Cred că este foarte limpede Constituţia, este foarte limpede ce are de făcut doamna Dăncilă şi foarte limpede ce are de făcut preşedintele Iohannis”, a afirmat Paleologu, la Palatul Parlamentului.

În opinia sa, Călin Popescu-Tăriceanu are „spaima de a dispărea politic”. „Este cât se poate de clar ce se întâmplă. Este vorba de spaima domnului Tăriceanu de a dispărea politic. Este vorba de disperarea unei bătrâne cocote pe care nu o mai vrea nimeni şi amantul tânăr, seducător şi profitor s-a gândit să îmbobineze bătrâna amantă. Au încropit un fel de alianţă, şi-au găsit un reprezentant în persoana domnului Diaconu, pe modelul ucrainean, că s-ar părea că modelul ucrainean îl inspiră pe Victor Ponta, de acolo văd că îşi ia referinţele. Partea proastă este că dacă această criză continuă este foarte prost pentru ţara noastră”, a adăugat Paleologu.

Potrivit acestuia, PNL a introdus în trecut moţiuni de cenzură care erau de fapt „de ochii lumii”, „care în mod evident nu erau făcute pentru a înlocui Guvernul PSD”.

„Cred că de data asta nu prea mai ţine, adică ulciorul nu ţine de multe ori la apă. Soluţia naturală cred că ar fi ca domnul Iohannis să îl numească în sfârşit pe Ludovic Orban ca prim-ministru pentru că, dacă ne uităm bine, Iohannis a ţinut PNL departe de guvernare timp de cinci ani. Domnul Iohannis este responsabil în mare măsură de dezastrul PNL în 2016 şi poate că acum la spartul târgului va face ceea ce ar fi trebuit să facă mai devreme şi anume să aducă partidul care l-a propulsat la Cotroceni la guvernare. Sper că Ludovic Orban înţelege că dacă aş fi eu preşedintele României ar fi la guvernare”, a susţinut Paleologu, menţionând că i se pare firesc ca PMP să susţină un Guvern cu Ludovic Orban premier.

Pe de altă parte, Theodor Paleologu a spus că îl apreciază pe Mircea Diaconu ca actor. „Să ne înţelegem, eu îl apreciez foarte mult pe Mircea Diaconu. Ca actor joacă foarte bine rolurile pe care le interpretează, roluri de prost. Dar nu e uşor să joci rolul de prost, totuşi e o anumită iscusinţă să joci asemenea rol”, a afirmat el. AGERPRES