Breaking News

Premierul Maia Sandu a avut o întrevedere cu John Bolton, consilierul Preşedintelui SUA pentru securitate naţională

Prim-ministrul Maia Sandu a avut joi, 29 august o întrevedere cu John Bolton, consilierul Preşedintelui SUA pentru securitate naţională. Părțile au făcut un schimb de opinii privind evoluțiile economice recente și politicile promovate de autorități pentru menținerea stabilității în ţară, asigurarea bunei guvernări, dar şi subiecte ce țin de dezvoltarea Republicii Moldova într-un moment de maximă importanță atât pentru ţara noastră, cât și pentru regiunea Europei de Est, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Şefa executivului a accentuat fermitatea Guvernului în ce privește implementarea unor reforme structurale şi a exprimat recunoştinţa față de Statele Unite ale Americii, un partener strategic pentru ţara noastră, care a susținut eforturile noastre de restabilire a proceselor democratice și protecției drepturilor omului după o perioadă în care Republica Moldova a căzut pradă unui regim oligarhic, fiind catalogată drept stat capturat. „Ne dorim ca subiectele prioritare de pe agenda Guvernului, formulate în baza necesităților și așteptărilor cetățenilor, și anume combaterea corupției mari, reducerea sărăciei, crearea oportunităților de dezvoltare economică, găsirea modalităților pentru diversificarea surselor energetice, să fie în continuare elementele-cheie ale agendei de cooperare bilaterală și mizăm pe susținerea partenerilor americani în implementarea reformelor critice pentru transformarea Republicii Moldova într-un stat cu adevărat democratic”, a declarat Prim-ministrul Maia Sandu. 

Un alt subiect distinct a constituit fortificarea și modernizarea sectorului de securitate și apărare, care, potrivit premierului, are un impact nemijlocit asupra asigurării independenței, suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Asistența SUA pentru modernizarea sectorului de securitate și apărare ajunge astăzi la aproximativ 15 milioane de dolari anual. „Anul acesta vom negocia un nou Plan Individual de Acțiuni al Parteneriatului Moldova – NATO și vom trece la cea de-a doua fază a Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare pentru Republica Moldova, susținerea SUA în aceste sens fiind fundamentală. Doar așa putem contribui la consolidarea capabilităților militare și la fortificarea sistemului de securitate național, abil în gestionarea amenințărilor atât convenționale, cât și hibride. Doar așa putem deveni un partener stabil care nu doar consumă, dar și oferă securitate”, a subliniat Maia Sandu.

La rândul său, John Bolton a reconfirmat determinarea SUA de a continua colaborarea cu țara noastră în domenii, precum reforma justiției, lupta împotriva corupției și a spălării banilor, dialogul bilateral strategic. „În numele Guvernului SUA, vă asigur că aveţi toată susţinerea noastră pentru a combate corupția, un obiectiv extrem de important pentru potențialii investitori și parteneri de afaceri din Statele Unite ale Americii. Succesul dumneavoastră în acest domeniu va avea implicații serioase pentru Moldova, dar și pentru parteneriatele cu alte țări ale lumii. SUA cred cu tărie în suveranitatea și independența Republicii Moldova și este decizia țării voastre ce viitor va alege, fără a fi influențată din exterior”, a declarat consilierul Preşedintelui SUA pentru securitate naţională.

Oficialii s-au referit, de asemenea, la vizita ce urmează să o întreprindă în SUA şefa executivului de la Chişinău împreună cu alți membri ai Guvernului, Maia Sandu fiind recunoscătoare pentru deschiderea și susținerea de care dau dovadă partenerii americani.