Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va deschide secţiunea „Concertele de la miezul nopţii” din cadrul Festivalului Internaţional ”George Enescu”

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va deschide, sâmbătă, de la ora 22,30, la Ateneul Român, secţiunea „Concertele de la miezul nopţii” din cadrul Festivalului Internaţional ”George Enescu”.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis vineri AGERPRES, Corul Madrigal, coordonat de Anna Ungureanu, va fi parte integrantă a unuia dintre cele mai spectaculoase şi aşteptate evenimente ale festivalului – La Cetra d’Orfeo „Ay Amor!” -, un proiect realizat şi dirijat de muzicianul belgian Michel Keustermans.

Spectacolul La Cetra d’Orfeo „Ay Amor!” este un periplu muzical în universul sonor şi afectiv al barocului, cu o selecţie de creaţii muzicale realizată de Michel Keustermans, ce urmează planul ideatic al spectacolului cristalizat în jurul ideii de iubire, temă care a inspirat din plin compozitorii secolelor XVI – XVIII.

„La Cetra d’Orfeo ‘Ay Amor!’ este un spectacol care se modelează după formarea renascentistă a creatorului său: absolvent de arhitectură şi inginerie, interpret, dirijor şi compozitor – tot la fel şi spectacolul aduce laolaltă dansuri baroce, costume de epocă şi tradiţionale, instrumentişti şi solişti vocali, dar şi inconfundabila sonoritate a Corului Naţional de Cameră ‘Madrigal – Marin Constantin’, un ansamblu care a scris deja pagini de istorie în zona repertoriului baroc”, precizează sursa citată.

Creat de Michel Keustermans, La Cetra d’Orfeo (Lira lui Orfeu) este un ansamblu de muzică veche a cărui originalitate constă în varietatea programelor prezentate publicului într-un mod viu şi accesibil tuturor. Alcătuită dintr-un nucleu de artişti specializaţi în interpretările din secolele XIV – XVIII, ansamblul este recunoscut ca operatorul cultural oficial al Comunităţii Franceze, se arată în comunicat.

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieţii muzicale româneşti şi universale. Din momentul înfiinţării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925 – 2011), Corul Madrigal a susţinut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de ţară”. AGERPRES/