Preşedintele Organizaţiei de Femei a Partidului Social Democrat, europarlamentarul Rovana Plumb, a declarat vineri că PSD creşte în sondaje, iar acest lucru îi sperie pe adversarii politici, a căror „singură armă” ar fi jignirile.
„Guvernul PSD a schimbat în bine imaginea României. Suntem a doua ţară din Europa la nivel de creştere economică, iar aceste performanţe sunt recunoscute la cel mai înalt nivel, chiar de preşedintele SUA. PSD este partidul aflat acum în creştere în sondaje şi acest lucru îi sperie pe adversarii noştri politici. De aceea ne atacă pe toate fronturile, încearcă să ne dezbine şi să ne slăbească. Dar noi rămânem uniţi şi vom reuşi. Singura armă a adversarilor noştri sunt jignirile. Noi nu acceptăm un astfel de comportament, nu acceptăm nici să ni se dea lecţii de către cei care au muncit în cinci ani cât munceşte un român obişnuit în cinci zile lucrătoare. (…) Avem nevoie de un lider care are dialog cu toţi românii, la ei acasă. Şi acest lider este Viorica Dăncilă”, a spus Rovana Plumb, la Şcoala politică de vară a Organizaţiei Femeilor Social-Democrate, desfăşurată la Constanţa.
Rovana Plumb a subliniat, totodată, că organizaţia pe care o conduce va susţine candidatura Vioricăi Dăncilă la Preşedinţie, inclusiv prin dialogul direct cu cetăţenii. Ea a vorbit despre progresele României în ceea ce priveşte promovarea egalităţii de gen, dar a menţionat că există şi o serie de deficienţe.
„România trebuie să continue progresele făcute pe această linie. Şi chiar acum pregătim o serie de măsuri care să ajute la combaterea discriminării de gen. Pentru că este important să ştim că noi avem puterea şi putem schimba lucrurile în bine, cum am făcut de când suntem împreună în această organizaţie. România are încă deficite în ce priveşte egalitatea de gen şi violenţa domestică. Vrem să construim împreună o ţară în care fiecare femeie să fie în siguranţă: acasă, pe stradă, la locul de muncă. În care fiecare femeie să aibă şanse egale de reuşită”, a spus europarlamentarul.
Totodată, aceasta a atras atenţia asupra faptului că în România media salariilor orare pentru femei este cu 5,2% mai redusă decât în cazul bărbaţilor, procentaj care situează ţara noastră pe primul loc în clasamentul statelor membre UE.
„Sunt multe măsuri pe care noi, alături de Viorica Dăncilă, le-am făcut pentru români, pentru a creşte nivelul de siguranţă şi de trai al femeilor din ţara noastră. Voi enumera doar câteva dintre ele. Egalitate. Este o realitate faptul că astăzi media salariilor orare pentru femei este cu doar 5,2% mai redusă decât în cazul bărbaţilor. Cu acest procentaj suntem pe primul loc în clasamentul statelor membre UE. Guvernul nostru a crescut cuantumul stimulentului de reinserţie a mamelor în activitate până la terminarea perioadei de îngrijire a copilului, de la 500 de lei la 650 de lei. (…) Acest Guvern pe care alţii îl critică a introdus ordinul de protecţie provizoriu, un instrument care îi permite poliţistului să intervină rapid, în situaţiile de pericol iminent pentru sănătatea şi securitatea victimei violenţei domestice şi să înlăture de îndată agresorul din domiciliu. Este un ajutor pentru cele care au nevoie de protecţie imediată. Suntem primul partid care am sprijinit un premier femeie. Şi bine am făcut. Doamna Viorica Dăncilă îşi îndeplineşte cu succes acest mandat”, a precizat Rovana Plumb. AGERPRES