Suprafaţa de joc a Stadionului „Emil Alexandrescu” va fi înlocuită

Suprafaţa de joc a Stadionului „Emil Alexandrescu” din Copou, una dintre cele mai proste din Liga 1, va fi modernizată în această toamnă, au decis, joi, consilierii locali. Potrivit unui proiect de hotărâre aprobat cu unanimitate de voturi de aleşii locali, pentru realizarea acestei investiţii a fost alocată suma de 1.500 de mii de lei, dintr-un credit de angajament bugetar contractat de municipalitate şi, resepctiv, din fondul de rezervă aflat la dispoziţia priamrului municipiului Iaşi. „Lucrările vor începe în luna septembrie şi vor dura, cel mai probabil, trei luni. Este vorba atât de înlocuirea suprafeţei de joc cât şi de instalarea unui nou sistem de încălzire a gazonului. Deja am luat legătura cu firmele de specialitate, urmând ca imediat după aprobarea acestui proiect să demarăm tratativele pentru începerea lucrărilor la stadion”, a declarat primarul Mihai Chirica. Având în vedere acest lucru, următoarele meciuri de pe teren propriu ale CSM Politehnica Iaşi, programate în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie, respectiv cele cu Hermanstadt, Sepsi Sf. Gheorghe, FC Botoşani şi CFR Cluj se vor disputa, cel mai probabil, la Vaslui, a mai declarat primarul Mihai Chirica. (E.M.)