Președinții Republica Moldova, după încheierea mandatului, nu vor mai avea dreptul la birou, asistent personal și vor beneficia de mașini doar „la solicitare”, potrivit unui proiect de lege avizat pozitiv în ședința de vineri, 30 august, a Guvernului, informează MOLDPRES.
Proiectul de lege prevede excluderea prevederilor din Legea privind asigurarea activităţii Preşedintelui Republicii Moldova ce ţin de asigurarea cu birou şi asistent personal a persoanei care a ocupat cea mai înaltă funcție în stat. O altă modificare stipulează că foștii șefi de stat pot beneficia de automobil „la solicitare”.
Modificările la legislație, adoptate la 9 decembrie 2016, stipulau că în caz de expirare a mandatului, de demisie sau de imposibilitate definitivă de exercitare a atribuţiilor a persoanei care a ocupat funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, aceasta este asigurată cu birou, asistent personal şi mijloc de transport permanent pentru o perioadă de 4 ani.
Autorii proiectului de lege, avizat astăzi de executiv, notează că prin anularea facilităților vizate se urmăreşte eficientizarea gestionării resurselor bugetare, în contextul necesităţii raţionalizării cheltuielilor.
Documentul urmează să fie examinat de către Parlament.
Potrivit legislației, în caz de expirare a mandatului, de demisie sau de imposibilitate definitivă de exercitare a atribuţiilor, persoana care a ocupat funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova beneficiază de pensie, asistenţă medicală gratuită pe viață şi, o dată pe an, tratament balneo-sanatorial gratuit, imunitate diplomatică, asigurare a securităţii.