Dezbatere pe tema unirii Bucovinei cu România

Marți, 10 septembrie, începând cu ora 10.00, în Sala „B. P. Hașdeu” a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Centrul de Istorie a Secolului 20 din cadrul Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, organizează dezbaterea cu titlul „Unirea Bucovinei cu România. Aspecte interne și internaționale (1918-1919)”, prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la semnarea Tratatului de pace între Puterile Aliate și Austria prin care a fost recunoscută apartenența Bucovinei la statul român. Vor lua cuvântul Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, conf.univ.dr. Ioan Milică, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu, prof.univ.dr. Petronel Zahariuc, decanul Facultății de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” și prof.univ.dr. Daniel Șandru, coordonatorul Programului Centenar al municipalității ieșene pentru perioada 2017-2020. Ulterior, dezbaterea va include comunicările academice ale unor cunoscuți istorici de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și de la Institutul „A.D. Xenopol” al Academiei Române, precum și intervențiile unor cercetători de la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu specializați pe istoria Bucovinei.
(E.M.)