Mai mult de 1.000 de persoane au murit din cauza febrei dengue în Filipine în primele opt luni ale acestui an, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii, relatează dpa.
Aproape 40% din cele 1.021 de victime care au murit din cauza bolii între 1 ianuarie şi 24 august erau copii cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani, a precizat sursa citată.
Numărul deceselor a fost aproape dublu faţă de cele 622 de decese înregistrate în acelaşi perioadă a anului trecut, a mai spus ministerul, care a precizat că în perioada ianuarie-august au fost raportate un număr total de 249.332 cazuri de febră dengue, comparativ cu 119.224 în primele opt luni ale anului 2018.
Luna trecută, Filipine a decretat epidemie naţională de febră dengue pe fondul creşterii numărului de îmbolnăviri.
Ministerul Sănătăţii a afirmat că epidemia nu se află încă sub control, chiar dacă rata creşterii numărului de cazuri s-a redus din luna august.
Creşterea numărului de cazuri de febră dengue survine la doi ani după ce guvernul filipinez a oprit un program de imunizare în masă folosind vaccinul Dengvaxia, produs de firma franceză Sanofi Pasteur, din cauza problemelor de siguranţă.
Vaccinul Dengvaxia a fost administrat unui număr de circa 830.000 de copii din Filipine, în prima vaccinare în masă din lume folosind noul medicament, în perioada aprilie 2016 – decembrie 2017.
Programul a fost oprit după ce Sanofi Pasteur a dezvăluit că, potrivit unui studiu pe termen lung, copiii care nu fuseseră anterior infectaţi cu dengue ar putea risca să contracteze o formă mai periculoasă a bolii dacă li se administrează Dengvaxia.AGERPRES