PAȘI SPRE VIITOR ȘI NICIDECUM SPRE TRECUT

A început școala. A sunat din nou clopoțelul pentru elevi și clopotul pentru politicieni. Klaus Werner Iohannis nu a putut să nu atragă școala elevilor în planul luptelor politice, demonstrând că este mai mult un repetent decât un exponent al performanței educaționale.
Președintele aflat la apus de mandat nu a reușit să vorbească elevilor despre ceea ce-i interesează pe ei, decât doar amintindu-le că drepturile lor nu pot fi luate de nimeni (sic!) În primul rând copii sunt cei care simt efectele negative ale corupției, autoritățile sunt obligate să creeze sigurnața elevilor în școală, dar și a drumului spre școală. Copii sunt expuși riscurilor atât în interiorul școlii, cât și în afară. Toți cei care au puterea de a contribui la schimbare, au responsabilitatea să o facă. Apoi, președintele revine din nou la elevi, amintindu-le ”părintește”, ”cu toții avem nevoie de repere”! Sunteți viitorul României și am mare încredere în voi, uitând să-i întrebe dacă în casele lor se vorbește despre Dăncilă, Orban sau despre el, Klaus Werner Iohannis, președintele care s-a născut pentru a salva acest popor blestemat să nu știe să-și aleagă oamenii în fruntea țării, decât cu mici excepții.
A început școala, prilej pentru clasa politică să-și aducă aminte că în general politicienii au terminat și ei o școală, mai chinuit, mai pe după garduri, astfel încât să înțeleagă că școala face parte din biografia lor, chiar și prin sloganuri de genul ”ai carte, ai parte”!
De această dată Noul An școlar a început într-o tristețe greu de ignorat, scoțând din nou bandajele de pe rana provocată de ucigașul Gheorghe Dinică, la Caracal. Această rană adâncă a scos în evidență putregaiul pe care noi am încercat să consolidăm o justiție independentă, o justiție dovedită a fi în final una dintre cele mai penibile glume pe care Traian Băsescu a reușit să le facă poporului român. Nici bine nu ne-am trezit din aburul libertății de a fi ceea ce fiecare a dorit să fie că iată cum un informator al fostei Securități reuşeşte să construiască un nou sistem opresiv, subordonând pur și simplu justiția nou, intereselor sale politice. Repulsia sa față de școală a fost confirmată de propriile sale mărturisiri, prin care el, căpitanul de vapor, aprecia cel mai mult meseria de ospătar, constatând că acești meseriaşi ai tirbușonului sunt din ce în ce mai puțini.
Riscul pe care și l-a asumat Liviu Dragnea, acela de a face pușcărie în numele independenței justiției, devine din ce în ce mai clar, chiar dacă pe fond, fostul lider al PSD nu ar fi trebuit să-și asume o funcție pentru care nu avea anvergura necesară. Dar, el a reușit să aducă la lumină protocoalele care au aruncat Justiția în aer, deconspirarea acestor înțelegeri ascunse, între instanțele de judecată și serviciile secrete, au dus la scoaterea din spatele ușilor închise a intereselor oneroase, forțând Puterea să ia măsurile ce se impun, prin modificările legislative care au produs această imensă uzură în mentalul colectiv. Picătura chinezească a permis construirea umorilor acuzatoare ale ciumei roșii, cu trimitere directă asupra PSD, partidul care a preluat volens nolens toate relele acelui regim politic constituit în numele poporului pentru popor, dar care a demonstrat că poporul este interpretat doar de clasa conducătoare reală și nu aceea din sloganele politice, vezi ”clasa muncitoare, clasă conducătoare”.
Vorbim astăzi despre școală, la modul conjunctural, chiar dacă ar fi necesară trimiterea spre templul educației așa cum zilnic când trecem pe lângă o biserică ne regăsim în semnul crucii care ne face pentru câteva secunde conștienți că Dumnezeu se află tot timpul cu noi. De câte ori trecem pe lângă o școală există în majoritatea din noi reflexul care ne aduce aminte de dascălii noștri, de colegii noștri, de acele timpuri în care nu am ezitat să fim supuși cunoaşterii, mare parte din noi înțelegând că fără carte nu vom putea răzbate în viață.
Deschiderea școlii se vrea a avea și însemnătatea constatării unui nou început, a ștergerii cu buretele a imperfecțiunilor de acum un an din sistemul educațional, astfel încât, de această dată, să nu ne mai împiedicăm de tot felul de eșecuri, memorate de trecut, dar care nu mai au nici o semnificație astăzi, când suntem deciși să mergem înainte, învățând din greșeli, nu pentru a le repeta, ci doar pentru a le evita.
Școala este singura noastră șansă de a ne forma competențele cu ajutorul cărora vom fi pregătiți să înțelegem ceea ce astăzi produce și încurajează confuzia.
A început un nou an școlar. Clopoțelul a sunat adunarea și startul într-un nou an în care sperăm ca școala să devină motivul principal al educație în sprijinul următorilor pași, spre viitor și nicidecum spre trecut.
ADI CRISTI