Duminică, 8 septembrie și marți, 17 septembrie, ora 19.15, la Teatrul de Artă București (Str. Sfîntul Ștefan 21), va avea loc premiera spectacolului Fata din casa vagon, dramatizare după romanul omonim al scriitoarei Ana Maria Sandu.
Spectacolul semnat de Lorena Zăbrăuțanu și Eliza Păuna, care sînt și protagonistele acestuia, va deschide noua stagiune a Teatrului de Artă București. Scenografia este realizată de Maria Nicola, iar grafica îi aparține lui Romulus Boicu.
Fata din casa vagon spune povestea unei vieți de familie din România anilor ’70 – ’80. Întîmplări din traiul sub regimul totalitar sînt redate cu duioșie, candoare și umor. Mai multe detalii despre spectacol, aici: http://teatruldearta.ro/programari/fata-din-casa-vagon/
Romanul Fata din casa vagon a apărut la Editura Polirom, în colecția Ego. Proză (2006). „Reușita Fetei din casa vagon constă în poezia de mare forță a evocărilor, amintirilor și fantasmelor tuturor personajelor, care nu sînt decît avatarele uneia și aceleiași voci eminamente feminine. Tot ce pot spera de-acum încolo e ca acest roman crud, ciudat și atît de original să o impuna, în fine, pe Ana Maria Sandu ca pe o scriitoare de primă mînă.” (Mircea Cărtărescu)Un roman impresionant, spectaculos, foarte bine controlat stilistic. Narațiunea este structurată în trei părți, fiecare relatată de către o altă voce. Prima parte este romanul unei fetițe, Ileana, care își trăiește copilăria plină de neînțelesuri echivalente cu niște miracole. A doua parte, narată de către fiica Ilenei, Ina, reconstituie viața femeii de mai tîrziu, de la momentul întîlnirii viitorului soț, Ștefan, pînă la consolarea, datorată brutalităților acestuia, în brațele unui amant și sinuciderea ei ulterioară. În a treia parte, narațiunea îi aparține Ilenei înseși, tînără, încă la liceu, care își cunoaște, în timpul unei vacanțe la Costinești, viitorul soț. Ștefan se arată încă de pe acum un tip violent, fiind capabil însă și de gesturi de tandrețe.
Ana Maria Sandu a debutat în 2003 cu volumul Din amintirile unui Chelbasan (Editura Paralela 45), reeditat în 2013 la Editura Art. Cartea a fost tradusă în limba franceză în 2010 cu titlul L’écorchure. În 2006 a publicat la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”, romanul Fata din casa vagon, iar în 2010 romanul Omoară-mă! Acesta din urmă a fost tradus în limba italiană (Uccidimi, Aìsara, 2012), iar în 2017 va apărea în limba maghiară, la Editura Vince Kiadó Kft. În 2013 a publicat Aleargă (Editura Polirom). Actriţa Nicoleta Lefter şi coregrafa Silvia Călin au făcut, pornind de la text, un one woman show cu acelaşi titlu. A mai publicat texte în antologiile Cartea cu bunici, Bookătăria de texte&imagini, Iubire 13, Prima dată, Nouvelles de Roumanie, Rumänien heute. A coordonat volumul Cu ochii în 3,14, o antologie Dilema veche, apărută în 2015 la Editura Humanitas. Trăieşte la Bucureşti. Este redactor la revista Dilema veche.