Preşedintele PRO România, Victor Ponta, precizează că formaţiunea pe care o conduce nu va susţine în Parlament un nou Executiv condus de Viorica Dăncilă şi nu va face parte dintr-un guvern de dreapta.
„Nu vom vota pentru un nou Guvern ‘Dăncilă 2’ la fel de incompetent şi incapabil ca şi cel de azi. (…) Pentru formarea unui nou guvern până la alegerile parlamentare din 2020 PRO România va încerca să formeze o majoritate de centru stânga (evident fără Dăncilă), care să fie capabilă să revină la buna guvernare din 2012 – 2015. Nu vom face parte dintr-un guvern de dreapta PNL-USR – şi nu considerăm că aceştia au soluţii realiste pentru scoaterea României din dezastrul în care a fost adusă ţara de către Dragnea şi Dăncilă”, a scris Ponta marţi pe Facebook.
El a adăugat că, după respingerea în Parlament a restructurării guvernamentale propuse de Viorica Dăncilă, PRO România îi va cere demisia, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, va vota moţiunea de cenzură.
„Îl vom susţine pe Mircea Diaconu în alegerile prezidenţiale pentru a avea în turul al doilea UN OM decent, serios, capabil să ofere României un alt fel de politică – vom demasca falsitatea şi nocivitatea candidaturii Vioricăi Dăncilă – o marionetă a lui Dragnea şi a baronilor, dispusă să distrugă social-democraţia pentru nişte interese meschine”, a menţionat Ponta. AGERPRES