Batalionul 151 Infanterie ”Lupii Negri” a împlinit un sfert de secol de existență

Pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt a avut loc joi, 12 septembrie, o ceremonie militară, prilejuită de aniversarea unui sfert de secol de la înfiinţarea Batalionului 151 Infanterie “Războieni”, cunoscut şi sub numele de “Lupii negri”. Cu acest prilej, conducerea batalionului a oferit o serie de distincții personalului unității. Militarii ieşeni nu i-au uitat cu acest prilej nici pe cei doi camarazi ucişi pe front, slt (pm) Iosif Silviu Fogorași și slt (pm) Mihai Samoilă, primii ostași români căzuți în teatrele de operațiuni după cel de-al Doilea Război Mondial. “Un sfert de secol în care „Lupii Negri”, așa cum sunt cunoscuți în toată lumea militarii ieșeni, au apărat onoarea patriei și a armatei române pe meridianele globului. Din 1996 și până acum, soldații batalionului s-au aflat în Angola, în Bosnia, în Albania, în Irak, Kosovo și în Afganistan, apărând pacea, luptând alături de de aliații noștri, dar și ajutând populația civilă să treacă cu bine de ororile războiului. La mulți ani! Fie ca bunul Dumnezeu să îi ocrotească și să îi aibă în pază în misiunile pe care le executată!” se arată în mesajul adresat militarilor Batalionului 151 Infanterie “Războieni” de prefectul Marian Şerbescu. La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Victor Chirilă, a subliniat în alocuţiunea rostită cu acest prilej că ceea ce-i caracterizează cel mai bine pe militarii care fac parte din această structură de elită a Armatei Române sunt motivaţia, dorinţa, seriozitatea, responsabilitatea, efortul și jertfa. “Știm, este puțin ceea ce facem noi astăzi în comparație cu gestul lor suprem, al eroilor și al celor dragi rămași acasă cu un dor mistuitor. Gândul că fiecare ieșire în teatrele de operațiuni, acolo unde limita dintre viață și moarte aproape că nu există, nu i-a împiedicat pe eroi să își servească patria și arma, ne face să reflectăm la calitățile acelora care s-au implicat în aceste misiuni. Ei sunt profesioniştii armelor, dispuși oricând să se sacrifice pentru țară, pentru semenii lor. Membrilor Batalionului 151 Infanterie Iaşi le doresc misiuni cu succes și să se întoarcă cu bine de oriunde îi va chema datoria și patria!”, a spus vicepreşedintele CJ. (E.M.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.