NOI CEI CARE NU MAI ȘTIM CINE SUNTEM

Uneori bărbații uită să mai fie bărbați, înțelegând astfel, în primul rând, că uită să mai fie demni, verticali și fără resentimente. Să nu cadă în patima răzbunării doar pentru că el a considerat că este mai bine să-și pună capul pe linia ferată decât să permanentizeze întovărășirea ajunsă umilitoare. Un fel de Călin Popescu Tăriceanu care, galben de mânie, sare la pupitrul Senatului și amenință că el va ataca la CCR victoria lui Teodor Mexicani, în alegerea noului președinte al Senatului, după ce el, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a vrut să ofere un exemplu de fair play dus până la capăt, când ieșind de la guvernare, din alianţa cu PSD, a considerat că este în firescul gestului să-și dea și demisia dintr-o funcție pe care PSD i-a pus-o la dispoziție, conform protocolului de colaborare.
Acum viitorul se vede altfel, chiar dacă nu s-a schimbat nimic în afara atitudinii sale de a intra în opoziție, chiar dacă, repet, partidul său ALDE nu are cum să-și justifice acest pas. Este mult prea îndatorat guvernării pentru a lua drumul codrului în loc să stea demn și bărbătește în fața unor vremuri tulburi, pline de ură și de dușmănie, alimentate din plin cu veninul unei opoziții greu de înțeles, mai ales că preşedintele țării, Klaus Werner Iohannis nu a ezitat nici un moment să nu se prezinte ca fiind ciocanul cu ajutorul căruia capul PSD este lovit constant, cu o mișcare uniform accelerată, indiferent de locul în care Excelența Sa se află, fie că este vorba de un closet în curtea gospodăriei țărănești sau în toaletele frumos parfumate ale Palatului Cotroceni. Fără a avea nici o jenă președintele se aruncă în mizeriile pe care doar un curățător profesionist de latrine doar pentru a mai găsi un motiv de a ataca PSD, chiar dacă în el nu mai există nici Victor Ponta sau Liviu Dragnea, dușmanii săi de moarte, recunoscuți și neiertați. Vasilica Dăncilă, noul lider al PSD, o făptură pașnică și echilibrată, femeie prin definiţii și structură, nu face altceva decât să ne descalifice bărbatul cât bradul care se pare că și-a pierdut elementarul bun simț, lovind cu aceeași ură și forță în făptura Vioricăi, evident fără acceptul dat de Carmen, soția care nu s-a lăsat dată pe spate de statutul soțului ei de a fi președinte, preferând să rămână apropiată de elevii ei, renunțând la moftul Palatului prezidențial sau a reședinței pentru care soțul ei iubit a cheltuit deja milioane bune de euro, pentru a motiva gestul cu aruncatul pardesiului pe capota mașinii, gest care i-a măsurat cu exactitate gradul de nesimțire și de aroganță în văzul francezilor și ai lumii întregi.
Asistăm de câteva lui bune la o bădărănească atitudine din partea neamțului de la care aveai cel puțin impresia că saloanele aristocrației germane ar fi putut să influenţeze prin ADN gesturile în care a ajuns să se îngroape de unul singur Klaus Werner Iohannis lovind cu nesimțire și nesaț, cu o nedisimulată plăcere, în Viorica Vasilica Dăncilă, împotriva căreia mai aruncă și haita din apropierea sa, pretinşii liberali care, pentru a doua oară cred că vor avea în acest tip de președinte o adevărată protecție și sprijin.
Mai mult, PNL, cu un lider în derivă totală, care a dat deja în bâlbâială, când, pentru a lua notă mare la impresie artistică, a acceptat tot ce poate fi numit compromis, inclusiv pe Călin Popescu Tăriceanu și pe Victor Ponta la negociere, la acțiunea de împlântare a cuțitelor în spate, în trupul doamnei Viorica Vasilica Dăncilă, doar pentru că ea este liderul PSD!
Așa înțelege opoziția să se comporte, să-și construiască alternativa credibilă la guvernare cu aceste mijloace rudimentare de încurajare și promovare a dușmăniei, a violenți cu ajutorul căreia să se încerce încurajarea votului împotriva puterii și nicidecum pentru programele cu care se va încerca schimbarea la față și în bine situație din România, cu accente grave pe situația economică, în special. Încă mai avem obsesia schimbării în bine a vieții noastre, visând în continuare la să trăim bine!
Trăim așa cum trăim, fără ca să ne dăm seama cât de bine o ducem. Cât de mulțumiți ar trebui să fim, chiar dacă, din nou trebuie să recunoaștem, suntem din ce în ce mai insensibili la astfel de schimbări, fiind mult prea anesteziați de bătălia politică ajunsă a fi din ce în ce mai aproape de gesturile criminale, singurele care ar putea motiva cantitatea excesivă de ură și de dușmănie.
Trăim într-o țară frumoasă, a noastră, greu de uitat! Trăim cu ușurința cu care reușim să respirăm. Ne bucurăm de tot ceea ce facem în fiecare zi, de bucuriile zilei, așa cum ne întristăm legați la suflet de supărările zilei. Suntem pe cât de normali, pe atât de siniștri atunci când vrem cu tot dinadinsul să iasă la vot cel care ne-a dus în dușmănie timp de cinci ani. Unde am ajuns noi, cei care nu mai știm cine suntem?
ADI CRISTI