DLEP relansează campania „Primul meu act de identitate”

Direcția Locală de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași relansează campania „Primul meu act de identitate”. În acest context, conducerea instituţiei aduce își exprimă disponibilitatea de a promova în rândul elevilor modalitatea de obținere a primului act de identitate, precum și aspecte teoretice și practice din activitatea de stare civilă și evidența persoanelor. Activitățile se desfășoară la sediul DLEP, iar grupul țintă îl reprezintă, cu precădere, elevii cu vârsta între 13 și 14 ani. Acțiunile constau constă în parcurgerea de către elevi a procedurii de obținere a primei cărți de identitate (completarea cererii, accesul la birou pe bază sistemului electronic de dirijare și ordonare cu bon de ordine, preluarea imaginii și eliberare unui act sub forma unei diplome de participare. „În acest an adăugăm o nouă componentă proiectului astfel încât, la cerere, lucrătorii DLEP pot prezenta în cadrul orelor de dirigenție, educație civică sau workshopuri detalii privitoare la actele de stare civilă și identitate, indiferent de vârsta elevilor”, a precizat Marius Bodoga, directorul executiv al DLEP Iași. Pentru detalii, cei interesaţi pot contacta DLEP la adresa de -email evp@dlep-iași.ro. În cadrul acțiunilor anterioare peste 300 de tineri elevi au participat la acest proiect.
 (E.M.)