Programul de internship al Guvernului, la care au participat 200 de studenţi şi absolvenţi de studii superioare,la final

Ediţia de anul acesta a Programului de internship al Guvernului, la care au participat 200 de studenţi şi absolvenţi de studii superioare, care au urmat stagiul de practică în 55 de instituţii ale administraţiei publice centrale, în perioada 15 iulie – 13 septembrie, a ajuns la final, o ceremonie fiind organizată vineri la Palatul Victoria.

Potrivit datelor transmise de Executiv, prin intermediul celor 66 de evenimente desfăşurate pe parcursul celor două luni, internii s-au familiarizat cu activitatea administraţiei publice, prin implicarea în procesul de elaborare a actelor normative, dar şi prin intermediul întâlnirilor organizate, în care au putut interacţiona direct cu înalţii oficiali ai statului român. Tinerii au fost implicaţi într-o serie de evenimente comune, precum întâlniri cu diplomaţi acreditaţi la Bucureşti, cu reprezentanţi ai mediului asociativ, cu demnitari ai statului român şi cu o parte din miniştrii Guvernului României şi au avut ocazia să organizeze şi să participe la cursuri de formare şi simulări ale proceselor administrative, inclusiv pregătirea şi organizarea unei şedinţe de guvern, precum şi la competiţii sportive.

La ceremonia de la Palatul Victoria, ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a declarat că i-a dus pe cei şase interni repartizaţi la MDRAP pe şantiere.




„I-am dus pe şantiere, i-am lăsat în anticameră la mine la cabinet. (…) Vă mulţumesc foarte mult că aţi petrecut două luni, sper, extrem de plăcute şi de interesante alături de colegii mei miniştri şi de instituţiile acestea despre care voi ştiaţi, probabil, doar din ceea ce citeaţi. Mă bucur că aţi trăit pe pielea voastră ceea ce înseamnă administraţia centrală şi vă aştept cu mare drag să ne înlocuiţi. Pe toţi, dacă se poate, şi cât de repede, pentru că aşa vom avea garanţia că administraţia din României va fi şi vie şi dinamică şi cu zâmbetul pe buze”, a spus Suciu.

Ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, a afirmat că întotdeauna le-a cerut angajatorilor ca atunci când un tânăr student se duce în practică să încerce să îi integreze în viaţa companiei.


Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO


„Vă spun ceva din experienţa mea de rector. Întotdeauna am cerut angajatorilor, şi aici mă refer la mediul public, privat, companii, ca atunci când un tânăr student se duce în practică în compania respectivă să încerce să îl integreze în viaţa companiei respective, nu să îl primească acolo, să îl ţină jumătate de oră în anticameră, să le semneze documentul respectiv cu care tânărul se întoarce la secretariatul facultăţii şi, bineînţeles, a făcut practică. Virtual. De ce? I-am conştientizat că este nevoie ca această practică să fie făcută la modul real. Tot timpul ne certau, pentru că atunci când angajează un tânăr absolvent e nevoie de o perioadă de acomodare de câteva luni, cel puţin, pentru a se putea, practic, integra în colectivul de la locul de muncă. (…) În primul rând mă bucur că aţi văzut cum se lucrează în Guvernul României. Dincolo de tot ce apare în presă, pentru că apar foarte multe ştiri false, cum că nu se lucrează, cum că nu sunt specialişti. Nu. Avem cei mai buni specialişti în ministere şi în Guvern, într-adevăr avem specialişti foarte buni. Aceste lucruri mi-ar plăcea să le transmiteţi prietenilor voştri, familiilor dvs”, a menţionat Breaz.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, i-a îndemnat pe cei 200 de tineri prezenţi la Palatul Victoria să se implice în politică, pentru că România are nevoie de ei.


Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO


„Noi, la Ministerul Tineretului şi Sportului, am încercat să vă facem şi altfel de activităţi, mergând împreună şi la turnee internaţionale de tenis, unde aţi avut posibilitatea să urmăriţi mari campioni, am fost împreună şi într-o vizită la Parlament, pentru a vedea cum se desfăşoară şi lucrările în cele două Camere. Sunt convins că pentru fiecare dintre dvs. a fost o experienţă foarte frumoasă. (…) Mai am un singur îndemn – vă rog să vă implicaţi şi în politică pentru că, da, România are nevoie de voi”, le-a transmis el.

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, le-a spus tinerilor că în funcţia publică trebuie să ai dorinţa de a face lucruri bune pentru alţii.


Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO


„Tot ce este la baza statului, oricărui stat din lume, inclusiv al României, în toate timpurile, s-a bazat pe funcţia publică. Funcţia publică stabilă, bine pregătită profesional, e cea care articulează, reprezintă scheletul unui stat şi dacă acesta este solid lucrurile merg bine. Când lucrurile însă nu evoluează aşa cum am vrea (…) atunci toată lumea se sprijină pe funcţia publică, care pentru a fi construită are nevoie de multe lucruri. În primul rând, o pregătire continuă, în al doilea rând un altruism. Dacă unul dintre cei de aici se simte animat de egoism, nu trebuie niciodată să urmeze o funcţie publică. În funcţia publică trebuie să ai dorinţă de a face lucruri bune pentru alţii. Trebuie să te bucuri când alţii au reuşit într-o anume experienţă profesională, umană, familiară şi aşa mai departe. Dacă nu ai această capacitate, statul nu va avea instituţii funcţionale, cetăţenii vor fi nemulţumiţi, va scădea încrederea cetăţenilor în autorităţile statului şi astea sunt premisele de la care se poate întâmpla orice într-o societate”, a conchis Greblă. AGERPRES