Deschidere de an academic la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad”

În Aula Magna “Haralamb Vasiliu” a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) “Ion Ionescu de la Brad” din Iași a avut loc luni, 16 septembrie, ceremonia de deschidere a noului an academic, la eveniment fiind prezenţi primarul Mihai Chirica, prefectul Marian Şerbescu, rectorii şi prorectorii universităţilor de stat din Iaşi,  directorii de colegii agricole, directorii de stațiuni de cercetare de profil din Regiunea de Nord-Est, directorii societăților agricole de top din judeţ şi din regiunea Moldovei, şefii instituțiilor deconcentrate din teritoriu, alături de reprezentanţii comunităţii academice a universității şi conducerea instituţiei. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al universităţii, ceremonia i-a avut în prim plan pe studenții aflați în primul an de studii, la USAMV Iași fiind înmatriculați în anul I, la forma de studiu Licență, peste 830 de tineri. În total, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iași studiază aproximativ 4.500 de studenţi, la cele trei cicluri universitare. În cadrul festivității de deschidere au fost acordate premii de excelență pentru rezultate deosebite obținute de către absolvenții promoției 2019. În alocuţiunea rostită cu acest prilej, primarul Mihai Chirica a subliniat că  USAMV a reuşit să ţină pasul, în ultimii ani, concurenţei din ce în ce mai acerbe venite atât din partea instituţiilor de învăţământ superior de profil din ţară cât şi a celor de peste hotare. În acelaşi timp, şeful municipalităţii a atras atenţia că România este în present cel mai mare furnizor de forţă de muncă necalificată pentru ţările din Uniunea Europeană, în condiţiile în care educaţia se află la coada priorităţilor actualilor guvernanţi. “Este cu atât mai remarcabilă activitatea depusă de cadrele didactice de la USAMV, astfel încât absolvenţii acestei prestigioase instituţii de învăţământ superior din Iaşi să aibă mereu, an de an, rezultate excepţionale”, a spus primarul. La rândul său, prefectul Marian Şerbescu a afirmat că Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” este prima instituție de învățământ superior care își reîncepe activitatea, urmând ca până la începutul lunii octombrie toate universitățile ieșene să își deschidă porțile pentru zeci mii de studenți. “Așa cum am spus-o nu o dată și așa cum știm cu toții, cea mai importantă resursă a Iașului o reprezintă studenții și mediul universitar de elită. O vorbă din bătrâni spune: ”omul sfințește locul”. Nimic nu se putea realiza fără aportul oamenilor, al cadrelor didactice excepțional pregătite și dedicate, al conducerii universității, care a știut de fiecare dată să ofere acea direcție potrivită dezvoltării, al studenților veniți cu inima deschisă și în număr mare la această universitate de prestigiu a Iașului, a Moldovei și a României”, a menţiaant prefectul Marian Şerbescu, care a urat succes în noul an universitar tuturor studenților și cadrelor didactice de la USAMV. În discursul su, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad”, prof. univ. dr. Vasile Vântu, a declarat că învăţământul superior reprezintă forma cea mai înaltă de pregătire a viitoarei  generaţii. “De aceea, universitatea noastră acordă o atenţie deosebită formării şi perefecţionării viitorilor specialişti”, a spus prof. univ. dr. Vasile Vântu. (Edmond Macri)