Paracetamolul este considerat a fi singurul medicament sigur din categoria lui pentru femeile însărcinate. Un studiu recent arată însă că cel mai popular calmant din lume ar putea avea efecte negative asupra copiilor născuți de femeile care l-au utilizat în timpul sarcinii. Mai exact, gravidele care folosesc analgezicul riscă să nască bebeluși care să dezvolte ulterior probleme de comportament precum hiperactivitatea sau deficitul de atenție. Rezultatul cercetării a fost anunțat după ce alte studii au sugerat că medicamentul ar putea dăuna dezvoltării copiilor aflați în uter sau chiar au făcut o asociere între folosirea paracetamolului și boli precum astmul, infertilitatea și autismul.
Paracetamolul trebuie luat cât mai puțin în sarcină
În cadrul studiului, efectuat de Universitatea din Bristol, oamenii de știință au examinat datele de la 14.000 de copii cu vârste cuprinse între șase luni și 11 ani. Folosind chestionare și informații școlare din studiul „Copiii anilor 90” al Universității, cercetătorii au analizat rezultatele testelor de memorie, de inteligență, de temperament și comportament ale copiilor. Datele au fost comparate cu cele care arată cât de frecvent au luat paracetamol mamele între 18 și 32 de săptămâni de sarcină. Studiul a descoperit o „legătură cauzală” între luarea paracetamolului și problemele de comportament la copii, inclusiv hiperactivitatea și tulburarea de deficit de atenție. Efectele au fost cele mai puternice când copiii aveau trei ani, dar au încetat când tinerii au terminat școala primară. Băieții par a fi mai predispuși decât fetele la posibilele efecte comportamentale ale medicamentului, informează revista Paediatric and Perinatal Epidemiology. Studiul a determinat specialiștii să avertizeze femeile însărcinate să folosească paracetamol în cantități cât mai mici și pentru perioade cât mai scurte.
„Descoperirile noastre se adaugă la o serie de rezultate referitoare la dovezi ale posibilelor efecte adverse ale luării de paracetamol în timpul sarcinii, cum ar fi probleme cu astmul sau probleme de fertilitate. Studiul susține sfaturile ca femeile să fie prudente atunci când iau medicamente în timpul sarcinii și să solicite sfatul medicale, acolo unde este necesar”, a declarat profesorul Jean Golding, autorul principal al studiului, completat de dr. James Dear de la Universitatea din Edinburgh. „În prezent, în opinia mea, femeile ar trebui să utilizeze paracetamol în sarcină doar dacă este cu adevărat nevoie. Trebuie luată cea mai mică doză posibilă și pentru cea mai scurtă perioadă’’, a declarat dr. James Dear.
Oamenii de știință au adăugat că există dovezi că infecțiile materne și inflamațiile pot afecta negativ creierul fetusului. Acest lucru înseamnă că este posibil ca nu medicamentul în sine, ci cauza pentru care a fost luat paracetamolul să fie la originea problemelor de comportament.