PREȘEDINTELE AȘTEPTAT

Suntem într-o permanentă stare de provizorat. Nimic nu se mai leagă. Nimic nu te mai lasă să observe consistență. Totul apare sub formă de ceață. Orbecăim și nu ne dăm seama unde a dispărut drumul pe care ne-am trasat ”calea cea dreaptă”. Am ajuns din nou pe un teren instabil, fără nici o șansă de a ne menține în picioare, fără eforturi maxime de echilibru. Totul în jurul nostru se clatină. Totul sub tălpile noastre se clatină. Nu mai avem acel punct de reper față de care ne raportăm următorul pas. Suntem pierduți în deșert. Avem o mai mare nevoie de a fi ținuți de mână, de a ne sprijini de un umăr care să ne dea șansa unei stabilități imperios necesar, vitale chiar. Căutăm cu o asiduitate, uneori exagerează, acest punct de sprijin, garanția certificării mutărilor noastre care, iată, devin din ce în ce mai ambigue, mai incoerente, greu de asumat. Vrem să fim actori activi și în spațiul în care nu putem pătrunde decât la nivelul unui singur vot, vot deja risipit dacă observăm lipsa de coerență și mai ales de solidaritate în jurul unei idei, a unui program. Suntem din ce în ce mai dezlânați, din ce în ce mai împrăștiați, lăsăm viața de zi cu zi să ne fractureze speranțele în firimiturile care nu au cum să ne țină nici de foame și nici măcar de urât.
Suntem bombardați de tot felul de știri, care mai de care mai șocante, de regulă pentru a ne dezarma în dezamăgire sau pentru a ne da acel pus de speranță acolo unde de fapt ea nu există.
Sondajele de opiniei fac parte din regia acestui scenariu, ce are ca obiect declarant agitarea masei electorale în toate direcțiile, fără a miza deocamdată pe ceva concret, sustenabil, bine gândit. Încă ne aflăm în acea perioadă de maximă confuzie, vinovata principal de provizoratul în care suntem condamnaţi să ne desenăm strategiile electorale. Suntem doar în pre campania electorală pentru prezidențiale, alegere care are în fibrele ei o mare doză de orgolii rănite, de patimi și nervozitate excesive.
Actorii principali, șase din cei peste 20 de candidați care și-au prezentat intenția de a concura pentru fotoliul de la Cotroceni, sunt scoși în evidență de un ultim sondaj de până acum.
Astfel Klaus Werner Iohannis s-a prăbușit sub 30%, ajungând la 29%, Viorica Dăncilă a mai câștigat un procent ajungând la 15%, în timp ce Dan Barna a rămas la 14%. Lotul doi al acestui clasament este asigurat de Mircea Diaconu 9%, Theodor Paleologu 8% și Kelemen Hunor 3%.
Din ce în ce mai sigur iată că ne îndreptăm pentru turul I al alegerilor prezidențiale spre zestrea de voturi a partidelor susținătoare, respective PNL, PSD, USR-PLUS, Pro România-ALDE, PMP, UDMR, cu câteva precizări care se impun. Se pare că liberalii încă mai au gestionează voturi ce vin din altă parte, pentru Klaus Iohannis, chiar dacă disiparea preferințelor electorale este mai mare decât oricând în acești 30 de ani de ”democrație confiscată”. Viorica Dăncilă încă mai are un bazin de cel puțin 10% pe care va trebui să și-l însușească, egalând scorul minim al PSD. Mircea Diaconu a luat ceea ce se putea lua din alianţa electorală Pro România + ALDE, rămânându-i voturile ce le-ar putea acumula pe persoană fizică.
Nici Dan Barna nu se simte în largul său chiar dacă reuşeşte să-i sufle în ceafă Vioricăi Dăncilă, stând parcă la cutie – în vederea lansării finișului debordant, motivat de starea imprevizibilă a partidului său, ale căror resurse sunt încă greu de apreciat.
După Dan Barna se așterne o mare linişte, pe care chiar dacă speranţele unor în Mircea Diaconu sunt susținute de întâmplările surprinzătoare din Ucraina, cu un actor care a jucat rolul președintelui, până ce a și reușit transpunerea în viața cea de toate zilele a acestei ficțiuni. La noi este mai mioritic, cu destinul diluat de orice încercare de Maidan sau de decizie care să prindă la o majoritate, lipsindu-ne energia luptătorilor pentru cauză, alta decât aceea pe care o impune disciplina de partid. Nun suntem ”programați” să ne sacrificăm de mai mult erori în 50 de ani și acest sacrificiu a fost acum 30 de ani când am reușit să ne unim în inima aceluiași strigăt de eliberare. Deocamdată încă mai acumulăm în stare latent următorul strigăt, ceea ce oferă o stare tihnită tuturor actorilor de pe scena alegerilor prezidențiale, de exemplu. Poate și numărul surprinzător de mare de candidați fără șanse, care au vrut și ei să pozeze pe aleile Cotrocenilor pentru albumul lor de familie, să se audă strigând sus și tare că ei sunt salvarea României, ar trebui să ne dea de gândit că această liniște de dinaintea furtunii este de fapt starea noastră de conservare a energiilor. Atât și nimic mai mult. De câștigat va câștiga cel care oricum nu ar fi trebuit să câștige. Mai avem încă de suportat patru mandate de președinte (20 de ani) fără rost, până când va veni și pentru noi președintele așteptat, Necesarul!
ADI CRISTI