CINE ÎȘI OMOARĂ PROPRIUL COPIL?

Sezonul epistolar continuă să provoace victime. Nu mai vorbim despre o scrisoare pierdută sau despre o scrisoare găsită, ci pur și simplu citim o scrisoare dureroasă semnată de întreaga organizație județeană a ALDE din județul Dolj.
Această scrisoare a fost transmisă după ce Biroul Politic Executiv a hotărât dizolvarea filialei ALDE Dolj. Filiala ALDE Dolj votase o rezoluţie prin care cerea convocarea unui Congres Extraordinar al partidului care să stabilească o clară linie politică.
„Noi, vicepreşedinţi şi membri ai Biroului Politic Teritorial ALDE Dolj, preşedinţi ai organizaţiilor locale,primari, viceprimari, consilieri municipali şi locali, lideri ai ALDE Dolj şi TLDE Dolj,
Vă scriem aceste rânduri dezamăgiţi şi revoltaţi. Dezamăgiţi de modul în care ne-aţi înşelat aşteptările şi în care lăsaţi să fie călcate în picioare toate eforturile şi resursele pe care vi le-am alocat, cu devotament şi încredere, în toţi aceşti ani. Revoltaţi de modul în care încercaţi să anihilaţi munca noastră de a clădi o organizaţie care a trecut pragul electoral la toate confruntările în ultimii trei ani.
(…) Cum poate un om cu profilul dumneavoastră politic să accepte ca un funcţionar de partid – l-am numit pe dl. Chiţoiu- să dizolve dintr-un condei o întreagă organizaţie cu mii de membrii şi alte mii de simpatizanţi?
Cum puteţi să mai spuneţi românilor că sunteţi apărătorul drepturilor şi libertăţilor când, în partidul pe care îl conduceţi, dreptul la opinie şi libertate de exprimare sunt sancţionate drastic cu excluderi, radieri şi dizolvări? Când, în sfidarea oricăror norme democratice minimale nu acceptaţi ca aleşii partidului, cei care au un alt punct de vedere, să şi-l apere în instanţele partidului? Cum puteţi să ţineţi în braţe nişte oameni care nu au produs performanţe de când sunt în partid şi să daţi afară pe cei care au dovedit, prin rezultate, fidelitatea faţă de partid şi l-au construit de la zero, ducându-l în Parlament?
Suntem în 2019, domnule Tăriceanu, nu în 1989! Avem o lege a partidelor politice care trebuie respectată, avem un Statut pe care nu aveţi dreptul să vă ştergeţi picioarele. Dorinţa şi interesul personal al liderilor de partide nu trebuie să mai ţină loc de reguli, legi şi statute! Democraţia de laborator nu e democraţie. Nu suntem argaţi pe moşia unui lider, indiferent de numele său! Am vrut un parteneriat cu dumneavoastră, nu o relaţie de tip pălmaşi-boier! V-am primit de atâtea ori cu simpatie şi încredere la Craiova. De ce nu veniţi dumneavoastră să dizolvaţi la faţa locului organizaţia, pentru a vedea reacţia oamenilor? Vă vom primi aşa cum se cuvine!…
De ce nu veniţi dumneavoastră de mână cu noul preşedinte al organizaţiei să ni-l impuneţi? Aţi avut măcar curiozitatea, aşa cum făceaţi cândva, să aflaţi cine este persoana care vă este prezentată ca soluţia pentru funcţia de preşedinte la Dolj? Aceasta este democraţia internă într-un partid liberal de secol XXI, domnule Tăriceanu? Chiar v-aţi pierdut de tot onoarea şi busola politică? Oare aţi purtat o mască de liberal adevărat, în toţi aceşti ani, şi acum vă vedem adevărata faţă? V-aţi dat mult prea uşor pe mâna unor oameni care vă vor murdari iremediabil întreaga carieră politică, dar pe care nu-i vom lăsa să distrugă partidul. Chiar aşa domnule Tăriceanu, aţi ales la final de carieră tranzacţionismul în loc de liberalism?
Spuneţi-ne nouă şi în general opiniei publice dacă aţi luat aceste decizii cu pistolul la spate?!
Vă cerem, acum în ceasul al XII-lea să opriţi deciziile ne statutare şi antidemocratice privind excluderile, rând pe rând, ale liderilor ALDE care nu vă convin. Vă cerem să anulaţi decizia de dizolvare a organizaţiei judeţene şi să ordonaţi (însă) secretarului general să înceteze difuzarea prin judeţ a unei liste artificiale cu noua conducere a organizaţiei judeţene, listă pe care nu o recunoaştem chiar dacă numele unora dintre noi figurează în ea. Nu suntem pioni pe tabla de şah a domnului Chiţoiu. Vă cerem să retrageţi încrederea politică secretarului general Daniel Chiţoiu, omul care face atât de mult rău ALDE în aceste zile. Vă cerem să faceţi demersurile statutare pentru convocarea Congresului partidului, la care să participe cu drepturi neştirbite toţi cei pe care aţi anunţat că i-aţi exclus, într-o şedinţă informală.
Căutaţi în interiorul dumneavoastră mintea românului cea de pe urmă şi ascultaţi de ceea ce vă spunea ea să faceţi. Nu vă jucaţi, domnule Tăriceanu, cu destinele noastre şi ale organizaţiei Dolj, în care am pus atâta suflet, speranţe şi foarte multă muncă! Nu distrugeţi ALDE cu bună ştiinţă, domnule Tăriceanu! Ce părinte e acela care îşi omoară propriul copil?!”
Un strigăt sfâșietor, nu al unui singur om, ci a mii de oameni batjocoriți, pe nedrept și, mai cu seamă, ignorați ca și cum aceștia nu ar exista în realitate.
Suntem în fața unei prăbuşiri irecuperabile a ALDE,. Partidul care l-a susținut pe Călin Popescu Tăriceanu în încercările sale de a menține verticală demnitatea de a fi liberal, în slujba acestei doctrine care este incompatibilă cu gesturile dictatoriale ale celui care hotărăşte de la sine, mai ales atunci când deciziile sale îi sunt necesare pentru a se apăra, pentru a și le motiva în fața celor pedepsiți!
ADI CRISTI