Sancţiuni mai dure din luna octombrie pentru cei care scriu mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon în timpul condusului

Play

Poliţia Română susţine că sancţiunile vor fi mai dure din luna octombrie pentru cei care scriu mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon în timpul condusului, iar noile reglementări prevăd creşterea amenzii de la 870 de lei la 1.160 de lei.

„La data de 12 august 2019, Guvernul României a adoptat Ordonanţa nr. 11 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mişcare”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Nerespectarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenţie şi este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), şi cu aplicarea sancţiunii complementare de 4 puncte de penalizare.

În ceea ce priveşte nerespectarea normei de interdicţie de către conducătorul vehiculului pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere, contravenţia este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei).

„Un alt aspect de noutate îl constituie sancţionarea unei forme agravante de săvârşire a contravenţiei privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai”, se arată în comunicat.

Astfel, ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulaţia vehiculelor, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei) şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile. AGERPRES