Duminică, 22 septembrie, în intervalul orar 08.00 – 20.00, municipiul Iaşi Iașul va marca Ziua mondială fără mașină, locuitorii oraşului având cu acest prilej posibilitatea de a călători gratuit cu mijloacele de transport în comun ale Companiei de Transport Public. Sub sloganul „Iașul fără mașini. Mergi cu noi!”, Primăria Municipiului Iași, împreună cu Asociația CIVICA, Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași – FONTIS, Institutul Cultural Independent, Compania de Transport Public Iași și Agenția pentru Protecția Mediului, sub egida Programului Iași – Capitala Tineretului din România 2019-2020, vor organiza o serie de activități pentru a promova beneficiile aduse de mobilitatea urbană alternativă asupra sănătății noastre și a mediului. Evenimentul se desfășoară în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, a cărei temă pentru anul 2019 este mersul sigur pe jos și pe bicicletă, iar apelul la acțiune este Walk with us! (Mergi cu noi!). În acest scop, nu mai puţin de 27 de activități educaționale, culturale și sportive sunt pregătite să bucure copiii, tinerii, dar și adulții care, prin participare, vor demonstra că sunt determinați și deloc dependenți de mașinile personale și sunt conștienți de importanța aportului propriu în evoluția Iașului către un oraș echilibrat și prietenos cu locuitorii săi. Activitățile se vor desfășura pe străzile închise circulației auto, respectiv: bulevardul Ștefan cel Mare (de la intersecția cu strada I. C. Brătianu până la intersecția cu strada 14 decembrie 1989 / Casa Modei), strada Anastasie Panu (de la Hala Centrală la intersecția cu strada Palat), strada Palat (tronsonul cuprins între strada Anastasie Panu şi strada Sf. Lazăr / BCR), la care se adaugă strada I. C. Brătianu (de la intersecția cu bulevardul Ștefan cel Mare până la intersecția cu strada Agatha Bârsescu) și includ:
– amenajarea de spații de joacă pentru copii și adulți;
– puncte de mobilitate activă în care ieșenii vor putea testa biciclete și trotinete electrice;
– zone pentru activități de manevrare a bicicletelor pentru începători, activități sportive, de dans, de conștientizare cu privire la accesibilizarea infrastructurii publice din Iași și la rolul omului în comunitate, expoziții pentru promovarea abilităților persoanelor cu dizabilități și educație rutieră pentru cei mici.
De asemenea, sub motto-ul „O bicicletă pe stradă, o mașină mai puțin în trafic”, are loc și cea de-a doua ediție a evenimentului Civic Bike în Iași, Orașul Bicicletelor, un tur prin oraș, pe două roți, pe un traseu de aproximativ 8 kilometri, cu plecare din fața Școlii nr. 1 „Gh. Asachi”, precum și patru plimbări tematice: un tur senzorial, o plimbare în timp, un marș al bebelușilor purtați și un tur ghidat al zonei centrale, în limba engleză.
Programul evenimentelor:
08.00 – 20.00 | CIVICA și AsNatura | PLAYING OUT | Activități de joacă în stradă, pentru cei mici și cei mari. Playing out redă libertatea copiilor de a se juca în stradă, în siguranță, așa cum obișnuiau generațiile trecute să o facă. | Zona din fața Palatului Culturii |
08.00 – 10.00 | AMALGAm | DJ SET | AMALGAm va asigura cadrul sonor al evenimentului. Ieșenii sunt așteptați de dimineață în fața Palatului Culturii pentru a asculta un amalgam de stiluri muzicale, mixate de 5 DJ locali, care se vor auzi printr-un sistem audio “handmade in Iași”: Kaze – Roots ‘n Love | Zona din fața Palatului Culturii |
10.00 – 13.00: | Dubescu – House ‘n Soul | |||
13.00 – 17.00 | Alien x Dromp – Drum ‘n Bass | |||
17.00 – 20.00 | Kaze & Ioana Faya – Dub ‘n Spice | |||
08.00 – 20.00 | Quasar Dance | Q-Ateliere | Ateliere și demonstrații de dans în aer liber. | Zona din fața Școlii ”Gh.Asachi” – Strada Palat |
8.00 – 20.00 | Poliția Locală Iași | Micul pieton | Activități educative de circulație rutieră pentru cei mici, vizitarea autospecialelor din dotarea instituției și participarea la patrulele de poliție călare | Zona din fața Palatului Culturii |
10.00 – 14.00 | EDUPLAY | Liber la joacă pentru copiii de 1-3 ani | Activități pentru copii mici cu figurine animale, coșuri senzoriale și materiale pentru dezvoltarea motricitatii fine si grosiere | Zona de corturi din fața Casei Pătrate |
10.00 – 18.00 | Agenția Pentru Protecția Mediului Din Iași | Punctul de mobilitate activă | Toți cei interesați vor avea posibilitatea să testeze biciclete electrice Cube, de la Jooyridez | Zona din fața Școlii ”Gh.Asachi” – Strada Palat |
10:00-12:00 | Asociația Mai Bine | Povestea Planetei, Plimbare în timp | Povestea Planetei, Plimbare în timp: O plimbare în timp de la nașterea planetei până în prezent, în care fiecare metru va reprezenta un milion de ani, cu plecare din Parcul Podu Roș. Înscrie-te la plimbare aici: http://bit.ly/2mmh6gB | Traseu: Parcul Podu Roș – Str. Palat – Str. Anastasie Panu – Str. Armeană – Str. Cuza Vodă – Str. Lăpușneanu – Str. Gavriil Musicescu – Str. Arcu – Bld. Ștefan cel Mare – Parcul Teatrului Național. |
14.00 – 16.00 | Atelier de Ecologie Umană | Facilitatorii atelierului vor angaja participanții în activități interactive și participative, dar și de reflecție asupra posibilităților de aplicare a practicilor unui stil de viață sustenabil. Înscrie-te la atelier aici: http://bit.ly/2kQ5LVk | Zona de corturi din fața Casei Pătrate | |
11.00 – 13.00 | Asociația Institutul Cultural Independent | Civic Bike În Iași Orașul Bicicletelor | Un tur cu bicicleta prin orașul Iași, deplasarea se va face pe banda întâi de circulație pe un traseu de aproximativ 8 km | Traseu: Școala nr. 1 “Gh. Asachi” din Iași – Moldova Mall – Hotel Hampton – Târgu Cucu – B-dul Independentei – UMF Iași – Casa de Cultură a Studenților – Rond Giratoriu BCU – Bloc Tarom – B-dul Ștefan cel Mare – Teatrul Național – Filarmonică –B-dul Independenței – Târgu Cucu – Hotel Hampton – Bucșinescu –B-dul Tudor Vladimirescu – Splai Bahlui – Podu Roșu – Hotel Internațional – Școala nr. 1 “Gh. Asachi” din Iași |
11.00 – 13.00 | ParentIS împreună cu EmpatIS | Marșul Bebelusilor Purtați | Un marș de babywearing, cu plecare din Piața Unirii, ce constă într-o plimbare în care participanții vor socializa, face poze și vor împărtăși informații despre purtarea sănătoasa a bebelușilor. | Traseu: Piața Unirii – Bld. Ștefan cel Mare – Palatul Culturii. |
11.00 – 13.00 | Liceul Teoretic „Ion Neculce”, Târgu Frumos | Oameni care fac istorie | Activități de animație culturală prin care membrii echipei Euroscola vor antrena ieșenii într-un dialog stimulativ de intercunoaștere, despre educație, valori, modele. | Zona de corturi din fața Casei Pătrate |
11:00-13:00 | Organizația Națională Cercetașii României, Centrul Sapatino | Hai la joaca cu Cercetaşii | Activități și jocuri pe care copiii le practică în timpul acţiunilor cercetăşeşti. Priveşte, învaţă şi încearcă şi tu, nu sta deoparte. | Zona din fața Palatului Culturii |
11.00 – 14.00 | Asociația Real Sports | Stand Cupa Iașului la Mountain Bike | Activități de promovare a concursului 7MTB Real Sports, al unui stil de viață sănătos și activ și al transportului urban alternativ. | Zona de corturi din fața Casei Pătrate |
11.00 – 18.00 | Clubul Sportiv Preventis Iași | Ateliere Sportive ale Clubului Sportiv Preventis | Ateliere de lucru pentru Handbal, Volei, Badminton, Scrabble, Baschet, Ciclism și Judo în care copiii vor putea exersa tehnici și jocuri specifice sportului de care sunt interesați. Asigurarea prezenței unei ambulanțe de medicină sportivă unde se vor putea face diverse testări sportive. | Zona ANAF – Moldova Center Vor amenaja 2 terenuri de badminton, 2 de volei, traseu biciclete, zona baschet, 1 teren Minihandbal, pavilion cu mese scrabble, etc |
12.00 – 15.00 | Asociația Culturală Noua Acropolă Iași | Pictură pe basorelief | Activități de pictură în ulei pe reproduceri arheologice din cultura egipteană. | Zona de corturi din fața Casei Pătrate |
12.00 – 16.00 | Joc de Senet | Activități cu jocuri din Egiptul antic. | ||
12.00 – 18.00 | Dialoguri socratice | Dezbateri filosofice ce înseamnă un cetățean mai bun, despre bine, toleranță, conviețuire, justețe. | ||
12.00 – 19.00 | EuRespect | Iașul accesibil pentru toți | Activități sportive și de conștientizare cu privire la accesibilizarea infrastructurii de transport din Iași. | Zona din fața Palatului Culturii |
12.00 – 19.00 | Asociația Nevăzătorilor Iasi | Tur ghidat | Experience the darkness: Activități de experimentare a modului de deplasare al persoanelor nevăzătoare. | Zona din fața Palatului Culturii, alături de Asociația EuRespect |
13.00 – 18.00 | EcoRide | Be smart, be cool, be EcoRide | Activități de testare a trotinetelor electrice, prin care puteți susține mobilitatea urbană alternativă. | Zona din fața Școlii ”Gh.Asachi” – Strada Palat |
14.00 – 17.00 | ProBikeAddiction | Aventuri pe bicicletă | Activități de manevrare a bicicletei pentru începători. Cei interesați sunt invitați să vină cu bicicleta personală. | Zona din fața Casei Dosoftei |
17.00 – 17.30 | Zumba Oana Iași | Zumba Kids | Activități de dans pe coregrafii vesele, special concepute pentru copii. Zumba Kids este modul ideal de a orienta copii spre o viață sănătoasă, plină de mișcare și prietenie. | Zona din fața Palatului Culturii |
18.00 – 20.00 | Iași Travel | Essential IAȘI – Free Walking Tour | Un tur ghidat al zonei centrale a orașului, în limba engleză, cu plecare din Piața Unirii. | Traseu: Piața Unirii – Bld. Ștefan cel Mare – Palatul Culturii |
La nivel internațional, Ziua fără maşini este marcată în întreaga lume, anual, pe data de 22 septembrie. Scopul este descurajarea utilizării automobilului personal în favoarea deplasării cu bicicleta, a mersului pe jos ori a transportului în comun în condițiile în care acestea au multe beneficii asupra sănătății noastre, sunt mai prietenoase cu mediul și contribuie la creșterea calității vieții și a atractivității orașelor. La nivel internațional, sute de comunități urbane, mai mari sau mai mici, se alătură acestei provocări. Printre orașele europene găsim exemple precum: Londra, Stuttgart, Budapesta, Bergamo, Bologna, Napoli, Parma, Roma, Alicante, Barcelona, iar amploarea măsurilor de favorizare a traficului alternativ diferă de la o comunitate la alta. În Iași, Ziua fără mașini este sărbătorită încă din anul 2000. În 2019, comunitatea ieșenilor care circulă cu bicicletele și trotinetele este una mult mai numeroasă și prezentă în traficul zilnic și crește în fiecare lună cu circa 500 de noi adepți, conform volumelor de vânzări de noi biciclete înregistrate în magazinele de profil din Iași. (E.M.)