Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a menţinut joi politica sa monetară ultra-expansionistă, refuzând să urmeze exemplul Rezervei Federale a SUA (Fed) şi a Băncii Centrale Europene (BCE) în reducerea ratelor dobânzilor, dar a dat asigurări că este pregătită să intervină pe pieţele valutare pentru a ţine sub control aprecierea monedei naţionale, transmit Financial Times şi Reuters.
În linie cu estimările analiştilor, SNB a păstrat dobânda de referinţă la minus 0,75% iar rata dobânzii pentru depozitele constituite la SNB a rămas tot la minus 0,75%.
De asemenea, Banca Naţională a Elveţiei s-a angajat să rămână activă pe pieţele valutare pentru a atenua presiunile asupra francului elveţian, perceput ca o investiţie de refugiu în vremuri de incertitudini. Joi, moneda Elveţiană s-a apreciat la cel mai ridicat nivel faţă de euro din ultimii doi ani, din cauza tensiunilor comerciale dintre SUA şi China şi a incertitudinii politice din Europa.
Şi preşedintele SNB, Thomas Jordan, afirma recent că instituţia va menţine ratele negative ale dobânzilor şi va interveni pe pieţele valutare pentru a ţine sub control aprecierea monedei naţionale.
Dar perspectivele privind inflaţia în 2019 şi în 2020 sunt atenuate iar situaţia pe pieţele valutare şi financiare rămâne „fragilă”, ţinând cont de evoluţiile economice şi incertitudinile politice din unele ţări. „În acest context, politica noastră monetară ultra-relaxată, cu rate negative ale dobânzilor, şi disponibilitatea de a intervină pe pieţele valutare, dacă va fi necesar, rămân esenţiale şi adecvate”, a declarat oficialul SNB.
Acesta a dat asigurări că în cele din urmă ratele dobânzilor în Elveţia vor reveni în teritoriu pozitiv. „Nu pot să vă spun acum exact când se va întâmpla”, a spus Jordan.
Abandonarea ratelor negative ale dobânzilor în acest moment ar afecta semnificativ economia elveţiană, as spori atractivitatea francului, ar majora şomajul şi ar duce inflaţia în teritoriu negativ, a avertizat şeful SNB.
Pentru a ţine sub control evoluţia francului, SNB se foloseşte de ratele negative ale dobânzilor şi de intervenţia pe pieţele valutare.AGERPRES