Chişinău, 19 sep. /MOLDPRES/. Consiliul Superior al Magistraturii /CSM/ a decis joi, 19 septembrie, să amâne până la ședința următoare examinarea cererii semnate de cei 87 de judecători, care au solicitat convocarea Adunării Generale a Judecătorilor, pentru a pune în discuție resetarea activității CSM, comunică MOLDPRES.
Tot astăzi, președintele Consiliului va dispune inițierea unei anchete a inspecției judiciare, care urmează să verifice modul în care au fost colectate aceste semnături, după ce mai mulţi magistraţi au decis să îşi retragă semnăturile.
Președintele CSM, Dorel Musteață, a specificat că cinci judecători au decis deja să-și retragă semnăturile, spunând că au semnat pentru un alt text al cererii. Acesta a adăugat că declarația a fost semnată şi de judecători care sunt în vacanță sau nu lucrează temporar, iar unii şi-au pus semnătura pe foi goale.
La finele săptămânii trecute, 87 de judecători au semnat o cerere prin care solicită demisia in corpore a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi au cerut convocarea de urgență a Adunării Generale Extraordinare a Judecătorilor.