Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Thomas Greminger, Secretar General al OSCE, care se află într-o vizită în țara noastră, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
În cadrul dialogului au fost examinate mai multe subiecte cu privire la procesul intern de consolidare a democrației, reglementarea problemei transnistrene, precum și asistența OSCE în procesul de retragere și distrugere a munițiilor ruse din Transnistria.
Igor Dodon a salutat prezența înaltului oficial în țara noastră, subliniind că OSCE, în calitate de mediator, este un partener-cheie al Republicii Moldova în soluționarea diferendului transnistrean, precum și în oferirea asistenței și expertizei necesare în domenii legate de drepturile omului, statul de drept și societatea civilă.
Totodată, Președintele țării a salutat angajamentul Slovaciei, care deține președinția în OSCE, de a oferi prioritate prevenirii, medierii şi atenuării conflictelor înghețate, și a exprimat gratitudine pentru disponibilitatea de a organiza în luna octombrie întrunirea participanților la procesul de negocieri în formatul „5+2”.
Șeful statului a relatat despre politica ”pașilor mici” și progresele realizate pe 6 probleme din pachetul celor 8 puncte, propuse de instituția prezidențială în anul 2017 și Protocolul de la Berlin, semnat în 2016. Potrivit lui, un succes semnificativ în domeniul respectiv poate fi considerat faptul că, începând cu 16 septembrie, oficialii moldoveni pot merge nestingherit în regiunea transnistreană în vizite private.
De asemenea, Igor Dodon a calificat inițiativa părții ruse de relansare a procesului de distrugere a munițiilor depozitate în localitatea Colbasna, drept foarte binevenită și un pas bun în contextul reglementării politice a problemei transnistrene.
Astfel, Președintele Republicii Moldova a exprimat speranța că sub egida OSCE acest proces ar putea fi realizat în termeni restrânși și cu eficiență maximă.