Premierul britanic Boris Johnson a acuzat Iranul că s-a aflat în spatele atacurilor asupra a două instalaţii petroliere din Arabia Saudită, într-o discuţie cu jurnaliştii în zborul spre New York, unde urmează să aibă o întâlnire cu preşedintele iranian Hassan Rouhani în marja Adunării Generale a ONU, relatează AFP.
„Pot să vă spun că Marea Britanie atribuie Iranului, cu un grad extrem de mare de probabilitate, atacurile asupra Aramco (gigantul petrolier saudit care gestionează complexul petrolier – n.r.)”, a declarat Johnson, conform unor afirmaţii transmise luni de agenţia de presă britanică Press Association.
„Dificultatea constă în a şti cum să fie organizat un răspuns internaţional”, a mai spus şeful guvernului britanic, adăugând că „lucrăm împreună cu prietenii noştri americani şi cu prietenii noştri europeni pentru a construi un răspuns care să încerce să reducă tensiunile din regiunea Golfului”.
„Evident, dacă saudiţii sau americanii ne vor cere să ne implicăm, vom analiza în ce mod am putea fi utili”, a afirmat el.
Aceste atacuri comise la 14 septembrie au fost deja atribuite Iranului de către SUA, care au vorbit despre un „act de război”, însă Teheranul a negat orice responsabilitate şi a atenţionat împotriva unui „război total” în cazul unei riposte americane sau saudite.
Secretarul de stat american Mike Pompeo a dat asigurări că SUA privilegiază o „soluţie paşnică” în legătură cu Iranul.
În cadrul întâlnirii sale cu preşedintele iranian, Boris Johnson va discuta despre „acţiuni ale Iranului în regiune” şi despre „necesitatea de a-l elibera pe Nazanin, dar şi pe cei care, în opinia noastră, sunt închişi ilegal şi nedrept în Iran”, a declarat el, făcând referire la iraniano-britanicul Nazanin Zaghari-Ratcliffe.
Acest angajat al Fundaţiei Thomson Reuters a fost arestat în 2016 şi condamnat la cinci ani de închisoare pentru participarea la manifestaţii împotriva regimului în 2009, lucru pe care el îl neagă. Detenţia sa a provocat tensiuni mari cu Regatul Unit. AGERPRES