Parlamentarii Pro România au semnat moţiunea de cenzură şi o vor vota „la vedere”, a anunţat, luni, preşedintele partidului, Victor Ponta.
„Am semnat deja, am depus de săptămâna trecută semnăturile şi am spus foarte clar că o votăm. Nu ştiu cine avea dubii, poate eventual foşti colegi de la PSD. Am aşteptat ca doamna Dăncilă să vină în Parlament, eu nu aş fi vrut să avem o moţiune de cenzură, aş fi vrut să avem un Guvern restructurat, aşa mi-a promis mie doamna Dăncilă în luna august. Din păcate, nu a venit, a şi fi fugit din ţară acum, nu ştiu pe unde e, peste ocean. Cu toată lumea am văzut că a fugit. Nu a fugit singură, a fugit cu Teodorovici, cu Pintea, cu Fifor, cu toată lumea. (…) Neavând Guvern practic, ştiţi că şi azi când vorbim nu avem ministrul de Interne. În fiecare zi auzim de o nouă nenorocire, de o nouă crimă, de o nouă problemă legată de siguranţă şi noi nu avem ministru de Interne pentru că doamna Dăncilă e plecată. Nu avem ministru al Educaţiei, nu avem ministru al Energiei, nu avem ministru al Mediului”, a afirmat Ponta, la Parlament.
El a spus că în faţa acestei situaţii „de iresponsabilitate”, Pro România nu are altă soluţie decât să voteze moţiunea de cenzură.
„În faţa acestei situaţii clare de iresponsabilitate şi neseriozitate nu avem altceva să facem decât să votăm moţiunea de cenzură. Acum suntem 36 de deputaţi, după ce 10 deputaţi ALDE s-au alăturat grupului Pro Europa, probabil încă patru mâine, deci 40 de deputaţi, senatorii noştri deja au semnat moţiunea, o vom vota şi sperăm să avem un Guvern mai bun. (…) Ca şi celelalte dăţi o să votăm la vedere. Nu la noi sunt probleme, eu cred că nici la penelişti, nici la userişi, eu zic să vă uitaţi la partidul domnului Băsescu. (…) Parlamentarii Pro România vor vota toţi”, a declarat Victor Ponta. AGERPRES