Breaking News

Şapte elevi au fost ucişi şi 57 răniţi după ce o sală de clasă a unei şcoli primare din capitala Kenyei

Şapte elevi au fost ucişi şi 57 răniţi după ce o sală de clasă a unei şcoli primare din capitala Kenyei, Nairobi, s-a prăbuşit luni dimineaţă devreme, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernului, citat de DPA.

Sala de clasă de la Precious Talent Academy din cartierul de vest Dagoretti s-a prăbuşit la 7:30 (4:30 GMT), a declarat colonelul Cyrus Oguna într-o conferinţă de presă.

Primele victime au fost evacuate la o clinică catolică din apropiere cu motocicleta, a declarat un lider al comunităţii, deoarece ambulanţele au avut nevoie de o oră şi jumătate pentru a ajunge.

Crucea Roşie a anunţat pe contul său de Twitter că a înfiinţat un birou de informare şi monitorizare şi va oferi servicii de suport psihosocial.

Unii părinţi au învinuit administraţia şcolii pentru ceea ce au numit „calitatea structurală slabă” a clădirii prăbuşite, amplasată într-o zonă săracă.

Potrivit unui părinte, clădirea era o construcţie de metal cu un etaj.

Directorul şcolii, Moses Wainaina Ndirangu, a declarat că accidentul ar putea fi rezultatul unor lucrări de canalizare în curs lângă sala de clasă. AGERPRES