Donald Trump consideră că merită premiul Nobel pentru “multe lucruri”

Preşedintele american Donald Trump consideră că merită premiul Nobel pentru “multe lucruri”, insistând în context că vrea să medieze între India şi Pakistan, relatează dpa şi AFP.

“Cred că aş primi premiul Nobel pentru multe lucruri, dacă s-ar da corect, ceea ce nu se întâmplă”, a declarat Trump cu prilejul prezenţei sale inopinate la sediul ONU de la New York.

“I-au dat unul (un premiu Nobel) lui Obama (predecesorul său Barack Obama) imediat după ce a ajuns preşedinte şi nici nu ştia de ce l-a primit. Şi ştiţi ce? E singurul lucru în legătură cu care am fost de acord cu el”, a adăugat Trump, care a fost luni o apariţie surpriză la summitul ONU privind climatul, în ajunul începerii dezbaterilor Adunării generale a Naţiunilor Unite.

Pe de altă parte, un clip în care Trump trece pe lângă adolescenta militantă pentru mediu Greta Thunberg, pe coridoarele clădirii ONU din New York, a devenit în scurt timp viral.

În scurta înregistrare video, liderul de la Casa Albă pare să o ignore pe tânăra suedeză de 16 ani, care se află în spatele său.

Clipul, filmat aparent de Reuters, a fost distribuit de mai multe posturi ca Sky News, Euronews şi videomagazinul Now This, dar şi pe reţeaua Twitter de analistul politic Ian Bremmer, notează dpa.AGERPRES