Politehnica Iaşi a ratat, luni seara, şansa de a urca pe locul II în clasamentul Ligii 1, după ce a fost învinsă cu scorul de 1-2 (1-0), la Ovidiu, de FC Viitorul, după o partidă în care elevii lui Mihai Teja au condus cu 1-0 la pauză, au jucat mai mult de jumătate de oră cu om în plus şi au avut şi două bare! Pentru a treia oară în acest sezon, ieşenii nu au reuşit să câştige, deşi au avut avantaj pe tabela de marcaj. Oaspeţii au început foarte bine meciul de la Ovidiu, cu un presing agresiv, care nu le-a permis gazdelor să se apropie de poarta lui Târnoveanu, introdus titular, în premieră la ieşeni, de Mihai Teja. Aşezarea foarte bună în teren şi jocul ofensiv prestat de oaspeţi, care au anihilat practic orice încercare ofensivă a gazdelor, s-a materializat în min. 39 şi pe tabela de marcaj, atunci când Adrian Bălan a transformat cu siguranţă penalty-ul acordat de arbitrul Iulian Comînescu, după ce vârful Iaşului a fost faultat în careu de Iacob. Repriza a doua a început sub aceleaşi coordoante, cu oaspeţii siguri la mijlocul terenului şi cu acelaşi apetit ofensiv la poarta lui Căbuz şi cu gazdele parcă blocate mental de jocul peste aşteptări etalat de băieţii lui Mihai Teja. În min. 47, şutul din apropierea careului, expediat de Adrian Bălan, a nimerit bara. Asaltul la poarta lui Căbuz a continuat, însă atât Platini cât şi Loshaj nu reuşesc să găsească drumul spre gol. Putea fi însă 2-0 pentru ieşeni în min. 54, dacă balonul trimis excelent din lovitură liberă de la 25 de metri de acelaşi neobosit Loshaj, nu era deviat în bară de excelentul Căbuz! Istoria partidei s-a scris în min. 55, atunci când fundaşul gazdelor, de Nooer, a văzut al doilea cartonaş galben, fiind eliminat de pe teren de Iulian Comănescu. Din acest moment, gazdele s-au metaformozat efectiv, jucătorii lui Gică Hagi aducându-şi brusc aminte că în urmă cu trei ani erau campioni. În contrast, oaspeţii au început să trateze cu superficialitate ocaziile de gol, ratând din toate poziţiile. Şi cum ocaziile ratate se răzbună, gazdele reuşesc să egaleze în min. 80, prin Vlad Achim, care transformă lovitura de la 11 metri, acordată de arbitru după un fault al lui Andrei Radu asupra lui Rivaldinho. Golul primit toarnă plumb în ghetele jucătorilor lui Mihai Teja, aceştia fiind de nerecunoscut. Gazdele, în schimb, zburdă pe teren şi reuşesc în min. 90 ceea ce nimeni nu mai credea la pauză şi anume victoria, brazilianul Rivaldinho speculând o eroare a oaspeţilor la mijlocul terenului şi înscriilnd, cu un lob superb, din marginea careului, peste Târnoveanu. Iaşul pierde din nou un meci pe care l-a avut în mână, deşi jocul prestat de elevii lui Mihai Teja nu a fost unul deloc rău. În urma acestei înfrângeri, Poli Iaşi coboară pe locul 5 în clasament, după zece etape, cu 16 puncte. Au evoluat echipele: FC Viitorul: Căbuz – Boboc, Artean, Iacob, de Nooijer – Ciobanu (min. 59 – C. Matei), Achim, Houri, Casap (min. 59 – S. Filip) – Rivaldinho, Iancu (min. 65 – Ganeea); Poli Iaşi: Târnovanu – Gallego (min. 82- Cabral), Frăsinescu, Diallo, Radu – Mihalache – Platini, Passaglia, Loshaj, Horşia (min. 67 – Popadiuc) – Bălan (min. 85 – A. Cristea). În etapa viitoare, Poli Iaşi va întâlni luni, 30 septembrie, de la ora 18.00, la Botoşani, pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. (E.M.)