Manifestare omagială „In memoriam Nicolae Costăchescu”, la Palatul Culturii

Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” organizează vineri, 27 septembrie, începând cu ora 12.00, la Muzeul „Poni – Cernătescu”, de pe strada Mihail Kogălniceanu nr.7B, manifestarea omagială IN MEMORIAM NICOLAE COSTĂCHESCU. Organizat în parteneriat cu Direcţia Judeţeană Iași a Arhivelor Naţionale, Colegiul Tehnic „Ion C. Ștefănescu” Iași, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iaşi şi consacrat comemorării a 80 de ani de la dispariția din viață a reputatului profesor chimist Nicolae Costăchescu, evenimentul cultural se înscrie firesc în suita de manifestări omagiale dedicate marilor personalităţi care şi-au înscris cu cinste numele în istoria ştiinţei şi tehnicii din România. Nicolae Costăchescu, autorul primei teze de doctorat în chimie sub conducerea profesorului Petru Poni, s-a remarcat în special prin cercetările întreprinse în domeniul chimiei anorganice, precum și în cel al complecșilor, fiind considerat astăzi drept întemeietorul școlii de chimie anorganică la universitatea ieșeană. “Programul evenimentului include evocarea personalității profesorului chimist, susținută de prof. dr. ing. Ilie Siminiceanu, Professor Emeritus, Academia de Științe Tehnice din România și vernisajul expoziției „Documente și mărturii biografice și științifice aparținând academicianului Nicolae Costăchescu”, ce va putea fi vizitată până pe 27 octombrie 2019. Manifestarea comemorativă se va încheia cu un recital muzical susținut de Cvartetul de flaut, compus din prof. Mihaela Popa și prof. Paula Rusu și cele două eleve de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Timeia Lazăr, clasa a XI-a și Ștefana Doroșincă, clasa a X-a, care vor interpreta: Două dansuri (Tanz der Rohrpfeifen și Tanz der Zuckerfee) din suita Spărgătorul de nuci, de Piotr Ilici Ceaikovski și Cherry Wood Swing, de R. Griffiths, aranjament: David Schorr”, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă. (E.M.)