Municipalitatea ieşeană a finalizat documentaţia necesară pentru organizarea licitaţiiei în vederea realizării a cinci noi creșe. Potrivit primarului Mihai Chirica, pentru inceput a fost lansată licitaţia pentru contractarea serviciilor de proiectare a noilor immobile, care are o prevedere bugetară de 450.000 lei, firma câștigătoare urmând a avea la dispoziţie trei luni pentru a livra un proiect tip, modular, structurat pe module de patru, șase și opt săli de grupă, în funcție de suprafața de teren disponibilă, precum și alte studii și avize. „Documentația se află în stare avansată. Am identificat amplasamente libere pe bulevardul Tudor Vladimirescu, șoseaua Iași – Voinești, de fapt un spațiu pe care noi îl deținem pe șoseaua Tudor Neculai, nr. 70, strada Stindardului, strada George Emil Palade și zona Nicolina, în zona rondului de tramvai”, a pecizat primarul Mihai Chirica, marţi, într-o conferință de presă. În altă ordine de idei, edilul a anunţat că pe masa şedinţei ordinare de vineri, 27 septembrie, a Consiliului Local se vor afla două proiecte de hotărâre privind aprobarea studiilor de fezabilitate necesare pentru construirea a două noi grădiniţe în oraş, una în Bucium şi o alta în Dacia. Valoarea lucrărilor, care ar urma să beneficieze de fonduri europene, este de 5,9 milioane lei şi, respectiv, 7,9 milioane lei. În urma finalizării acestor proiecte, capacitatea de cazare în creşele şi grădiniţele din municipiu va creşte cu 400 de locuri, a mai precizat priamrul. (E.M.)