Fotbalist trecut pe la FC Barcelona şi Manchester City, transferat de Poli Iaşi

Mijlocaşul Gai Assulin (28 ani) a semnat pentru următoarele două sezoane cu Politehnica Iaşi. Jucătorul israelian s-a antrenat, săptămâna trecută, cu ceilalți componenți ai lotului şi, începând de mâine, va fi inclus în programul normal al echipei, informează site-ul clubului din Copou. Imediat ce va ajunge cartea verde din Kazakhstan, de la Kairat Almaty, ultimul său club, Assulin va intra în vederile antrenorului Mihai Teja. Gai Assulin a fost în curtea unor granzi ai Europei, FC Barcelona și Manchester City, bifând un joc oficial pentru formația blaugrana. În meciul de Cupă contra lui Cultural Leonesa, Assulin a jucat alături de Pinto, Keita, Busquets sau Toure. La vârsta de 16 ani, Barcelona îi stabilea o clauză de reziliere de 20 de milioane de euro. Brighton, Santander, Granada, Hercules, Mallorca, Hapoel Tel Aviv, Sabadell și Kairat sunt celelalte echipe trecute pană acum în CV-ul jucătorului israelian, conform transfermarkt.com. (E.M.)