Breaking News

Dăncilă, despre situaţia Rovanei Plumb: Guvernul va face o nouă propunere

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni, după ce Comisia Juridică din PE a respins nominalizarea Rovanei Plumb pentru postul de comisar european, că este vorba despre un conflict între legislaţia naţională şi cea europeană, iar atitudinea comisiei a fost profund încurajată de opoziţia din România în frunte cu preşedintele Iohannis. Ea a anunţat că va fi făcută o nouă nominalizare. În ceea ce priveşte invitaţia la consultări făcută de preşedintele Klaus Iohannis, a spus că va merge de îndată, acelaşi ”de îndată” aplicat de preşedinte la recomandarea CCR privind numirea miniştrilor interimari. ”Comisia JURI, prin decizia sa de astăzi, se află la originea unui conflict între legislaţia naţională din România şi cea europeană, conflict ce depăşeşte competenţele înscrise în Regulamentul de Procedură al Parlamentului, precum şi în Tratatul UE. Conform legislaţiei naţionale, Rovana Plumb nu se află în niciun conflict de interese. În legislaţia europeană, un astfel de cadru nu numai ca nu este clar reglementat, dar situaţia sa a fost supusă unui joc politic ce lasă loc de interpretări. NU există un conflict dovedit, NU există un motiv solid pentru această respingere”, a afirmat Dăncilă. Ea susţine că atitudinea Comisiei JURI a fost profund încurajată de opoziţia din România, în frunte cu preşedintele Iohannis, care anunţa cu o oră înaintea deciziei că doreşte consultări pe tema nominalizării unui nou comisar European. ”Şi să nu uităm nici de lobby-ul negativ exercitat de liderul Grupului Europarlamentar Renew Europe, Dacian Cioloş, împotriva României. Să nu uităm că preşedintele Comisiei JURI este membru al grupului condus de domnul Cioloş! Să-l întrebăm şi pe domnul Dacian Cioloş ce demersuri a întreprins în acest sens şi care este mai exact influenţa dumnealui în ceea ce priveşte decizia de astăzi„, a declarat premierul. În ceea ce priveşte invitaţia la consultări adresată de preşedintele Iohannis pe tema nominalizării comisarului european, Viorica Dăncilă a declarat: ”Noi vom face o nouă propunere de comisar european. Iar în ceea ce priveşte invitaţia la consultări adresată de preşedinte, îi răspund că voi veni de îndată, acelaşi “de îndată” cu care şi dumnealui a decis să numească miniştrii interimari – conform deciziei CCR care a stabilit că preşedintele a încălcat Constituţia”. (sursa: www.news.ro)