Noi oportunități de afaceri în relația cu Vietnamul

Marți, 8 octombrie,  începând cu ora 10.00, Camera de Comerț și Industrie (CCI) Iași va organiza o întâlnire între oamenii de afaceri și delegația Ambasadei R. S. VIETNAM în România, condusă de E.S. Dang Tran Phong, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, delegație ce se va afla în vizită oficială la Iași. În cadrul întâlnirii, oamenii de afaceri vor avea prilejul să discute în mod direct despre dinamizarea relațiilor bilaterale, oportunitățile pe care le oferă Vietnamul, de la turism până la comerț exterior și de la investiții până la importul forței de muncă vietnameze, specializată pe diferite sectoare de activitate. Vietnam reprezintă una dintre cele mai dinamice piețe emergente. În 2018, a cunoscut o creștere de 7,1%, iar proiecțiile FMI pentru următorii cinci ani indică menținerea acestei tendințe. De menționat faptul că, pe 30 iunie a.c., la Hanoi, UE și Vietnam au semnat două acorduri: Acordul de liber schimb și Acordul privind protecția investițiilor. Acordul de liber schimb este unul dintre cele mai ambițioase acorduri de acest fel, ce prevede eliminarea aproape totală (99%) a taxelor vamale. 65% dintre taxele la exporturile UE către Vietnam vor dispărea la intrarea în vigoare a Acordului, restul urmând să fie eliminate în decursul a 10 ani. În ceea ce privește exporturile Vietnamului către UE, 71% dintre taxe vor dispărea în momentul intrării în vigoare a Acordului, restul urmând să fie eliminate în decursul a 7 ani. Acordul privind protecția investițiilor va asigura o protecție mai bună a investițiilor UE în Vietnam. De asemenea, România a stabilit cu Vietnamul ratificarea unui acord pentru stabilirea unor proceduri referitoare la condițiile necesare derulării exporturilor de produse românești de origine animală, miere și produse apicole, pe piața vietnameză, în baza unui Memorandum de Înțelegere în domeniul agriculturii între ministerele de resort din România și Vietnam.  „În contextul noilor acorduri semnate, partea vietnameză va face o prezentare a oportunităților pe care le aduce cooperarea bilaterală, fie că vorbim de comerț exterior, fie poate chiar de investiții. Totodată, va fi abordat și subiectul forței de muncă: pe fondul unor dificultăți din ce în ce mai mari în rândul firmelor românești de a găsi mână de lucru, fie că vorbim de cea calificată sau de cea necalificată, în diverse sectoare de activitate, de la construcții până la hoteluri și restaurante, Vietnam s-a conturat a fi o sursă foarte viabilă pentru importul de forță de muncă. În acest sens, la întâlnire vor fi prezente atât firme românești, cât și firme vietnameze, care vor oferi informații detaliate angajatorilor români despre procedurile specifice”, a declarat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerț și Industrie Iași. Evenimentul este unul premergător misiunii economice Afaceri.ro-Vietnam, organizată de Arhipelago cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie Iași în luna ianuarie 2020, detalii urmând a fi furnizate în cadrul evenimentului din 8 octombrie. Participarea este gratuită, pe bază de confirmare prealabilă, în limita locurilor disponibile. (E.M.)