Rovana Plumb: Decizia Comisiei juridice a PE este una profund incorectă şi eminamente politică

Rovana Plumb susţine, după ce Comisia Juridică din Parlamentul European a stabilit că nu poate deveni comisar european, că decizia este ”profund incorectă, contrară Regulamentului de Procedură a Parlamentului European şi eminamente politică”. Rovana Plumb anunţă că se va adresa preşedinţilor Parlamentului European şi Comisiei Europene. ”Decizia de astăzi a Comisiei JURI este una profund incorectă, contrară Regulamentului de Procedură a Parlamentului European şi eminamente politică. Este incorectă pentru că potenţialul conflict de interese, avut în vedere de Comisie în prima fază a evaluărilor, a fost stins definitiv, prin angajamentul meu de a achita creditul conform scrisorii anexate. Comisia a fost informată cu privire la acest aspect, ca urmare a scrisorii trimise de mine  către Preşedinta Comisiei JURI, coordonatorilor fiecărui grup politic din Comisia JURI şi tuturor membrilor acestei Comisii”, a transmsi, luni, printr-un comunicat de presă Rovana Plumb. Aceasta susţine că ”stingerea conflictului de interese a fost o acţiune proactivă”. ”Am considerat necesar să intervin pentru a elimina orice dubiu din partea Comisiei JURI, chiar dacă aceasta nu a făcut recomandări, aşa cum îi cerea Regulamentul şi chiar dacă posibilul conflict de interese era, în esenţă, o finanţare în acord cu legislaţia electorală din România”, a mai transmis Rovana Plumb. Potrivit acesteia, decizia Comisiei JURI se situează şi în afara Regulamentului de Procedură ”deoarece, conform articolului 2, paragraf c, Comisia Juridică ar fi trebuit să ofere o serie de recomandări care să ajute candidatul să rezolve eventualele neclarităţi”. ”Recomandările pot merge până la a i se indica respectivului candidat să renunţe la bunurile sau acţiunile care ar crea posibile conflicte de interese sau să găsească soluţii financiare pentru a stinge un posibil conflict – aşa cum a procedat în cazul altor comisari desemnaţi de către guvernele lor din Austria şi Spania. În ultimă instanţă, Comisia JURI poate să sugereze chiar schimbarea portofoliului. Niciunul dintre aceşti paşi nu a fost respectat. În aceste condiţii, este evident că decizia Comisiei JURI a fost una politică. Majoritatea Comisiei a urmărit doar să incrimineze şi să discrimineze, nu să sprijine procesul de audiere şi să ofere soluţii, aşa cum îi cerea Regulamentul. Este acum clar că interesul Comisiei nu a fost să clarifice, ci să blocheze candidatura României”, susţine Rovana Plumb. Aceasta susţine că le va prezenta această situaţie preşedintelui Parlamentului European şi preşedintei desemnate a Comisiei Europene. ”Trebuie spus că atitudinea incorectă a Comisiei JURI a fost încurajată de opoziţia din România, în frunte cu Preşedintele Iohannis, care anunţa cu o oră înaintea deciziei că doreşte consultări pe tema nominalizării unui nou comisar european. De asemenea, trebuie menţionat lobby-ul negativ agresiv exercitat de liderul Grupului Europarlamentar Renew Europe, Dacian Cioloş, împotriva României. Preşedinta Comisiei JURI, membră a Grupului Renew Europe, s-a conformat pur şi simplu unei linii politice ostile candidaturii româneşti pentru funcţia de comisar european”, a mai transmis Rovana Plumb. Aceasta afirmă că un rol important l-a avut şi europarlamentarul Siegfried Mureşan căruia i s-a propus, ca şi altora, funcţia de comisar european, în cazul respingerii candidaturii mele. ”Din păcate, se dovedeşte, din nou, că forţele politice de dreapta acţionează chiar şi împotriva României pentru a-şi satisface interesele politice şi electorale”, şi-a încheuat Rovana Plumb comunicatul de presă. (sursa: www.news.ro)