Europarlamentarul PSD Dan Nica a fost votat în CEx al PSD, marţi, să fie noua propunere de comisar european, au declarat surse din partid, pentru MEDIAFAX. Decizia a fost votată în Comitetul Executiv al PSD, nefiind niciun vot împotrivă, au adăugat sursele citate. Dan Nica fusese propus iniţial, odată cu Rovana Plumb, pentru funcţia de comisar european, de către Guvern. Înaintea CEx, Viorica Dăncilă a anunţat că a discutat, luni, cu Ursula von der Leyen doar despre cazul Rovanei Plumb, respinsă de Comisia JURI pentru poziţia de comisar european. Premierul a precizat că va mai avea o discuţie pe tema propunerii comisarului european cu preşedintele ales al CE. Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European a decis, luni, prin vot, că Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi nu sunt apţi pentru funcţia de comisar european. Comisia a trimis o scrisoare către preşedintele PE. Ursula von der Leyen, preşedintele-ales al Comisiei Europene, a cerut luni României şi Ungariei să propună „persoane adecvate” şi care să corespundă portofoliilor alocate, avertizând că în caz contrar ar putea solicita alte propuneri. Aceasta „aşteaptă noi nume” din partea României şi Ungariei, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene citat de site-ul Politico.eu. Astfel, Ungaria îl va propune pe diplomatul Oliver Varhelyi pentru funcţia de membru al Comisiei Europene, a afirmat un oficial european citat de agenţia Reuters.
Related Articles
PNL cere Guvernului să urgenteze organizarea alegerilor parțiale în circumscripțiile electorale rămase vacante
24 ianuarie 2015 09:15
Lansare de carte: „Orașul viselor”, de Alex Marinescu, la Editura „Cartea Românească Educaţional”
18 februarie 2020 14:31
Salvaţi Copiii: Aproape unul din 10 cazuri de abuz asupra copilului reprezintă abux sexual
21 martie 2024 19:08
Tudorel Toader: România îşi poate îndeplini obiectivul de ridicare a MCV în 2018
15 noiembrie 2017 16:42
Check Also
Close
-
Primele plăţi pentru şomajul tehnic au fost făcute, din rezervele instituţiilor15 aprilie 2020 19:20