TÂRG DE CARTE, FESTIVAL DE MUZICĂ ȘI TEATRU PENTRU TINERI, LA PALAS IAȘI

Săptămâna aceasta aduce la Palas Iași o serie de evenimente, la care toți iubitorii de cultură sunt invitați să ia parte. Târgul de Carte și Arte Frumoase „Arca lui Gutenberg”, Festivalul de Muzică „Confluențe”, precum și spectacole din cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași vor oferi doza de frumos celor care vor participa. În perioada 2 – 6 octombrie 2019, în Atriumul Palas Mall, se va desfășura cea de-a cincea ediție a Târgului de Cărți și Arte Frumoase „Arca lui Gutenberg”, un eveniment organizat de Librăriile SEDCOM LIBRIS Iași. Acesta reunește peste 70 de expozanți atât din România, cât și din Republica Moldova, reprezentanți de edituri, instituții culturale, companii de difuzare de carte românească și străină, furnizori de papetărie, dar și galerii de artă. Târgul va cuprinde seria de conferințe „Arca lui Gutenberg”, lansări de carte din domenii variate, beletristică și dezvoltare a cunoștințelor și volumele autorilor prezenți la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere – FILIT. Editurile au pregătit reduceri spectaculoase pentru cititori, iar momentele artistice vor veni în completarea cadrului literar. Vineri, 4 octombrie, de la ora 17.oo, în parcul Palas vor avea loc manifestări artistice din cadrul celei de-a XII-a ediții a Festivalului Interetnic Internațional „Confluențe”, organizat de Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. Acest eveniment are drept scop promovarea valorilor și tradițiilor minorităților naționale din România, reunind formații artistice de diferite etnii, într-un spectacol al diversității, pe acorduri de muzică și în pași de dans. În perioada 3 – 9 octombrie, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), organizat de Teatrul Luceafărul Iași, a pregătit numeroase spectacole dramaturgice, multe dintre ele în premieră, în ansamblul Palas, pentru micuți, dar și pentru cei mari. Astfel, joi, 3 octombrie, de la ora 18.00, sunteți invitați la circul în miniatură Nukketeatteri Sampo, iar duminică, 6 octombrie, de la aceeași oră, va fi Aici, acolo, pretutindeni, un spectacol de păpuși. FITPTI aduce girafele în grădina Palas, luni, 7 octombrie, ora 16.00, dar și marți, 8 octombrie, de la ora 18.00, într-un show delicat cu sunete din savană. De la ora 18.00, spectacolul „de hârtie” Este ca un vârf, va fi un îndemn la reciclare pentru toți cei prezenți. Miercuri, 9 octombrie, de la ora 17.00, în Cărturești Palas va avea loc spectacolul-lectură Povești din curtea școlii, de Olga Macrinici. În aceeași zi, de la ora 18.00, în sala Mozart din ansamblul Palas, un alt spectacol nonverbal, Aventura africană, va impresiona micuții. Vă așteptăm la Palas să luați parte la evenimente culturale pe gustul tuturor!