Ministerul Educaţiei, amendat cu 2.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

Ministerul Educației a fost amendat cu 2.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru lipsa manualelor de limbă română speciale și a noilor programe școlare speciale la limba română pentru elevii din clasele cu predare în limba maternă maghiară, pe tot parcursul învățământului preuniversitar. CNCD anunță, într-un comunicat remis Edupedu.ro, că “pasivitatea Ministerului Educației Naționale a condus la rezultate foarte slabe ale elevilor din clasele cu predare în limba maternă maghiară, la examenele la limba și literatura română de la evaluarea națională din clasa a VIII-a și de la examenul de bacalaureat”.

Comunicatul integral al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

“Fapta Ministerului Educației Naționale de a nu aplica prevederile art. 46 alin. (1) și (2) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011 în privința asigurării programelor școlare și a manualelor de limbă română, speciale, pentru elevii din clasele cu predare în limba maternă maghiară, pe tot parcursul învățământului preuniversitar, constituie faptă de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (4), art. 10 lit. h.) și art. 11 alin. (1) din O.G. 137/2000. Astfel, lipsa manualelor școlare de limbă română speciale, lipsa noilor programe școlare speciale la limba română pentru elevii din clasele cu predare în limba maternă maghiară, pe tot parcursul învățământului preuniversitar încalcă dreptul constituțional al cetățenilor români aparținând minorității maghiare, elevi în clase cu predare în limba maternă maghiară:

  • de a învăța la un nivel competitiv limba română, limba oficială a statului,
  • de a avea acces la educație în condiții de egalitate,
  • de a avea acces la formare și piața muncii din România în condiții de egalitate,
  • și dreptul la demnitate.

Colegiul director constată că Ministerul Educației Naționale nu a inițiat și implementat nicio politică publică pentru îmbunătățirea creșterii gradului de cunoaștere a limbii oficiale a statului de către cetățenii români aparținând minorității naționale maghiare, elevi în clase cu predare în limba maternă maghiară. Pasivitatea Ministerului Educației Naționale a condus la rezultate foarte slabe ale elevilor din clasele cu predare în limba maternă maghiară, la examenele la limba și literatura română de la evaluarea națională din clasa a VIII-a și de la examenul de bacalaureat. Colegiul director a aplicat Ministerului Educației Naționale din România sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 de lei. Recomandă Ministerului Educației Naționale să întreprindă urgent toate măsurile necesare pentru a aplica prevederile Legii Educației Naționale nr. 1 din 2011, referitoare la predarea limbii și literaturii române pentru elevii din clasele cu predare în limba maternă maghiară, cu scopul de a asigura dreptul constituțional al acestora de a învăța limba română, limba oficială a statului. Colegiul director dispune o monitorizare de 6 luni. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi). (sursa: www.edupedu.ro)