Mogherini: UE este gata să sporească sprijinul şi asistenţa financiară pentru Republica Moldova

Uniunea Europeană este gata să sporească sprijinul și asistența financiară pentru Republica Moldova, condiția fiind continuarea și aprofundarea reformelor și realizarea angajamentelor asumate, a declarat astăzi la Chișinău Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini. Oficialul european întreprinde o vizită la Chișinău la câteva zile după reuniunea celui de-al cincilea Consiliu de Asociere R.Moldova – UE de la Bruxelles. Ea a precizat că vizita la Chișinău reprezintă un semnal de susținere pentru noul Guvern de la Chișinău și pentru reformele pe care le-a inițiat. Federica Mogherini a precizat că Bruxellesul este gata să deburseze prima tranșă din asistența financiară suspendată în timpul fostei guvernări, în următoarele câteva săptămâni, menționând însă că rămâne aceeași condiționalitate pentru Republica Moldova – continuarea reformelor. Oficialul european  a pus accentul pe reforma justiției și a procuraturii, precum și pe asigurarea independenței instituțiilor statului, ceea ce va permite și creșterea economică a Republicii Moldova. La rândul său, premierul Maia Sandu a declarat că Republica Moldova va continua să implementeze prevederile Acordului de asociere cui Uniunea Europeană și să promoveze reformele, în special în privința reformei justiției. Totodată, ea i-a solicitat Bruxellesului o viziune mai ambițioasă pentru țări ca Republica Moldova care aspiră la statutul de membre ale Uniunii Europene. Aceasta este prima vizită a Federicăi Mogherini la Chișinău în ultimii 5 ani, scrie RadioChișinău.(sursa: www.deschide.md)