Avertizare meteo: Vreme deosebit de rece, ninsori la munte şi precipitaţii în majoritatea regiunilor ţării până marţi la prânz

Meteorologii anunţă vreme deosebit de rece, ninsori la munte, precipitaţii mixte în zonele subcarpatice de duminică de la prânz, până marţi dimineaţă, fiind vizate majoritatea regiunilor ţării. Conform avertizării ANM, fenomenele vizate sunt ”vreme deosebit de rece, ninsori la munte, precipitaţii mixte în zonele subcarpatice”, intervalul de valabilitate find 06 octombrie, ora 12:00 – 8 octombrie, ora 10:00. ”În intervalul menţionat vremea va fi deosebit de rece şi se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare, în zona montană înaltă se va depune strat nou de zăpadă, iar temporar vântul va avea unele intensificări, spulberând zăpada”, anunţă meteorologii.  În zonele subcarpatice aferente acestor masive, îndeosebi din Moldova şi Transilvania, precipitaţiile vor fi mixte. Vremea se va menţine deosebit de rece şi pe parcursul zilei de marţi (8 octombrie), precum şi în noaptea de marţi spre miercuri (8/9 octombrie), menţionează ANM. (sursa: www.news.ro)