Grav accident de circulaţie produs în judeţul Iaşi: Patru persoane au murit, iar alte două au fost rănite

Patru persoane au murit, iar alte două au fost rănite, într-un accident petrecut duminică pe drumul european 583, pe raza localităţii Bălţaţi din judeţul Iaşi. Accidentul a avut loc pe E583, între Târgu Frumos şi Iaşi, fiind implicate un autoturism Opel şi un altul marca Jaguar. Din primele cercetări ale poliţiştilor, şoferul autoturismului Opel a efectuat o manevră de întoarcere, pe linie continuă, fără să se asigure, maşina fiind lovită violent de un autoturism marca Jaguar. Toate cele patru persoane aflate în Opel au decedat, iar doi pasageri ai autoturismului Jaguar au fost răniţi, fiind transportaţI la spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi. La faţa locului au fost deplasate mai multe echipaje ale ambulanţei şi SMURD, dar şi echipe de descarcerare. Traficul pe drumul european 583 a fost întrerupt pe ambele sensuri, în zonă formându-se o coadă de maşini pe o lungime de peste un kilometru. Poliţiştii contină cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului. La câteva minute distanţă, în aceeaşi zonă, a avut loc un alt accident în care a fost implicată o autoutilitară care se deplasa la locul primului accident. Un şofer aflat în coloană avrut să întoarcă, fără să se asigure, maşina pe care o conducea fiind lovită de o autospecială ISU. Nu s-au înregistrat răniţi, însă autoturismul a fost avariat. (sursa: www.news.ro)