Activitatea asistenților medicali este influențată când folosesc rețelele de socializare, pentru că dependența de aceste rețele îi distrage de obicei de la problemele de serviciu. Acestea sunt concluziile unui studiu care a scos la iveală faptul că asistentele care folosesc social media la locul de muncă au devenit o reală problemă în spitale și universitățile din Pakistan, unde s-a efectuat cercetarea.
Coautorul studiului, Asad Javed, de la Universitatea Hazara din Mansehra consideră că acest comportament cauzează conflicte frecvente între asistenți în privința atribuiririi sarcinilor de îngrijire a pacientului, precum și discuții între asistenți și pacienți, a adăugat el.
„Unul dintre motivele importante pentru care am efectuat cercetarea asupra asistenților medicali a fost natura locurilor de muncă, care le impune să rămână atenți”, a declarat Javed pentru Reuters.
Pentru a evalua legătura dintre folosirea rețelelor de socializare la locul de muncă, distragerea de la sarcinile la locul de muncă și performanța de serviciu autoevaluată, echipa lui Javed a recrutat asistente medicale prin intermediul grupurilor Facebook.
În total, 461 de asistente medicale din 53 de țări au completat sondajul anonim, care a inclus declarații precum: „îmi pierd concentrarea în timpul lucrului când aud sunetul sonor al notificării pe site-ul/aplicația de rețele sociale”, evaluat pe o scară de unu la cinci.
Cercetătorii au descoperit că utilizarea tot mai mare a rețelelor de socializare la locul de muncă a fost asociată cu o distragere mai mare a atenției și cu o performanță mai slabă la locul de muncă. Cu toate acestea, asistenții medicali capabili să practice autogestionarea ar putea depăși această problemă și s-ar putea concentra asupra muncii, relatează echipa de studiu în Journal of Advanced Nursing.
Pro și contra social-media
Cercetătorii avertizează că situația este și mai gravă în spitalele publice, unde asistenții medicali au ore de lucru imprevizibile și inflexibile și sarcini grele de muncă. Echipa de cercetare consideră însă că asistenții își pot schimba comportamentul dacă sunt informați despre acest lucru prin sesiuni de instruire, afișe sau alte intervenții de conștientizare din partea conducerii spitalului
Javed nu pledează însă pentru interzicerea completă a utilizării telefoanelor sau a social media de către asistente.
„(Acest lucru) ar putea duce la consecințe negative, luând în considerare o mulțime de beneficii asociate cu utilizarea de social media pentru profesioniștii din domeniul sănătății raportate în mai multe studii”, a spus el.
Becky Sawyer, director de resurse umane la Sentara Healthcare, un sistem de sănătate din Virginia, spune că organizația sa a lansat aplicații pentru clienți și personal.
„Avem politici care încurajează membrii echipei noastre să nu-și folosească dispozitivele mobile din motive personale în timp ce îngrijesc sau asistă pacienții noștri. În același timp, încurajăm utilizarea social media pentru a oferi educație membrilor echipei folosind platforme precum LinkedIn Learning sau pentru a comunica cu echipa noastră folosind Workplace by Facebook.”, a spus Sawyer.