La Aeroportul Internaţional din Iaşi s-a desfăşurat marţi, 8 octombrie, un exercițiu care a avut ca scop reevaluarea capacităţii de răspuns în situații de urgență a autorităților și instituțiilor responsabile. Scenariul exercițiului, lacare au participat peste o sută de persoane, a vizat gestionarea unei situații medicale apărute în timpul unui zbor charter, pe ruta Antalya – Iași, la bordul aeronavei fiind mai mulți pasageri cu suspiciune de toxiinfecție alimentară provocată de consumul unor alimente, înainte de îmbarcare. Conform procedurilor, pe parcursul exercițiului, în soluționarea acestei situații au fost implicați reprezentanți ai R.A. Aeroportul Iași, companiei aeriene Blue Air, S.C. Uplift Airport Service SRL, Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) Iași, Direcției Județene de Pază și Protecție Iași, Inspectoratului de Poliție Județean Iași, dar și reprezentanți ai Poliției Transporturi Aeriene, Poliției de Frontieră, Biroului Vamal de Frontieră Iași, ROMATSA DSNA Iași și ai Serviciului Român de Informații – Brigada Antitero. „Ssiguranța pasagerilor este prioritară pentru Aeroportul Iași și pentru companiile aeriene partenere, motiv pentru care astfel de exerciții sunt organizate cu regularitate în aerogară”, au precizat, într-un comunicat, reprezentanţii Aeroportului Internaţional Iaşi. (E.M.)