Klaus Iohannis: Sprijinirea sectorului digital din România trebuie să fie „prioritatea zero” a oricărei guvernări

Play

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că sprijinirea sectorului digital din România trebuie să fie „prioritatea zero” a oricărei guvernări, subliniind că guvernanţii din ultimii ani au avut ca prioritate zero „acapararea legii şi a instituţiilor, promovarea imposturii şi asaltul asupra statului de drept, economiei de piaţă şi bunei guvernări”.

„Mă aştept ca sprijinirea sectorului digital din România să se afle cu titlul de prioritate zero pe agenda oricărei guvernări. Din păcate, guvernanţii din ultimii ani au avut ca prioritate zero acapararea legii şi a instituţiilor, promovarea imposturii şi asaltul asupra statului de drept, economiei de piaţă şi bunei guvernări. Într-o Românie normală, inovarea tehnologică trebuie privită ca un vârf de lance în dezvoltarea economiei şi a societăţii, atât prin liderii consacraţi, cât şi prin companiile intrate recent pe piaţă. Transformarea digitală a statului nu este doar despre digitalizare, ci despre transformarea profundă a funcţionării instituţiilor prin eficienţă, integritate şi transparenţă. În toate aceste privinţe guvernarea actuală a mers pe contrasens faţă de aşteptările societăţii româneşti, arătând că este o guvernare paralelă cu nevoile de modernizare ale unei societăţi de tip european în secolul XXI”, a spus şeful statului la evenimentul de lansare a proiectului „Romania Tech Nation”.

El a subliniat că, în sectorul digital, România este o „ţară a paradoxurilor”.

„În ultimul deceniu, industria IT&C a ajuns la 6% din PIB. Valoarea actuală a pieţei autohtone de profil este de circa 4,5 miliarde de euro, iar capitalul uman include peste 140 de mii de profesionişti angajaţi în domeniu. Cu toate acestea, digitalizarea economiei a rămas în urmă, în condiţiile în care mai mult de o cincime dintre români nu au utilizat niciodată internetul şi mai puţin de o treime are competenţe digitale elementare, iar între zonele urbane şi cele rurale decalajele digitale se adâncesc de la an la an. Avem, din păcate, cea mai scăzută performanţă din Uniunea Europeană în privinţa serviciilor publice digitale, deşi au trecut două decenii de când informatizarea administraţiei a fost declarată prioritate guvernamentală”, a explicat Iohannis.

Şeful statului a susţinut că reprezentanţii mediului de afaceri şi tinerii implicaţi în inovare şi în cercetare reprezintă motorul dezvoltării României ca naţiune digitală. El a arătat că liderii comunităţii de afaceri trebuie să devină un exemplu, un punct de sprijin pentru tinerii întreprinzători.

„Parteneriatele strategice dintre companii şi mediul universitar, bursele private acordate pentru proiecte de tehnologie digitală, facilitarea accesului la finanţări şi promovare, învăţare prin puterea exemplului, toate acestea sunt poveşti de succes despre care auzim din ce în ce mai mult în ultimul timp”, a spus Iohannis.

Şeful statului a precizat că îşi doreşte ca proiectul „România Tech Nation” să devină o poveste de succes despre antreprenoriat, inovare şi modernizare naţională.

„România Tech Nation poate fi acel simbol al modului în care inovarea bazată pe tehnologie şi investiţiile în educaţia digitală ajung să contribuie la creşterea României”, a spus Iohannis.

El a explicat şi motivul pentru care a acordat Înaltul Patronaj acestui eveniment.

„Am acordat Înaltul Patronaj acestei iniţiative în virtutea convingerii mele că schimbarea în bine a României nu poate să vină doar din decizii politice. Este nevoie de implicarea tuturor în modernizarea ţării noastre, iar proiectul lansat astăzi reprezintă o contribuţie semnificativă a comunităţii de afaceri. (…) România Tech Nation reprezintă proiectul de care România modernă are nevoie, nu doar pentru mesajul dedicat importanţei inovării şi tehnologiei pentru economie, dar şi pentru apelul de mobilizare pe care antreprenorii îl adresează tinerei generaţii”, a arătat Iohannis. AGERPRES