ANM a actualizat prognoza. Urmează patru săptămâni de vară

Vremea pe patru săptămâni a fost actualizată de ANM. Astfel, temperaturile vor crește semnificativ în intervalul 7 octombrie – 4 noiembrie.

Administrația Națională de Meteorologie anunță valori termice mai ridicate decât normalul perioadei. Potrivit meteorologilor, temperaturile cresc, începând de miercuri, 9 octombrie 2019.

„Începând de miercuri vom înregistra creşteri în ceea ce priveşte regimul de temperaturi de la o zi la alta astfel încât este posibil din a doua jumătate a săptămânii să vorbim de valori cuprinse între 21 şi chiar 24, 25 de grade în Lunca Dunării. 25 de grade la nivelul unei temperaturi maxime în ţara noastră reprezintă pragul unei zile de vară. Vom mai avea, pe parcursul lunii octombrie, perioade în care mercurul în termometre să ne aducă valori de temperaturi ridicate şi multe zile cu soare”, a declarat Elena Mateescu, citată de antena3.ro.

 Săptămâna 07.10.2019 – 14.10.2019

Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi deficitar în toată țara.CITESTE SI

 Săptămâna 14.10.2019 – 21.10.2019

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare la nivelul întregii țări.

Săptămâna 21.10.2019 – 28.10.2019

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi deficitar la nivelul întregii țări.

 Săptămâna 28.10.2019 – 04.11.2019

Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

A1.ro