Smoke rises from an explosion in the border town of Tel Abyad, Syria, as seen from Akcakale, Turkey October 9, 2019, in this still image taken from video. Haberturk/via REUTERS TV. NO RESALES. NO ARCHIVES. MANDATORY CREDIT. DO NOT OBSCURE LOGO. TURKEY OUT. NO COMMERCIAL OR EDITORIAL SALES IN TURKEY

Reacţii la ofensiva militară pe care Turcia a lansat-o miercuri în nordul Siriei

Uniunea Europeană, NATO, Organizaţia Naţiunilor Unite şi unele ţări, precum Franţa, Olanda şi Germania, au reacţionat la ofensiva militară pe care Turcia a lansat-o miercuri în nordul Siriei, la numai câteva zile după retragerea trupelor americane din zonă.

Comisia Europeană

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a cerut reţinere şi încetarea operaţiunii militare şi a avertizat că nicio finanţare europeană nu va fi acordată „pentru o zonă de securitate”, informează AFP şi dpa. „Turcia trebuie să înceteze operaţiunea militară în curs. Ea nu va da rezultate. Şi dacă planul Turciei este crearea unei zone de securitate, să nu aştepte finanţare de la UE”, a afirmat Jean-Claude Juncker în Parlamentul European reunit în mini-sesiune plenară la Bruxelles. „Turcia are probleme de securitate la frontiera sa cu Siria şi noi trebuie să înţelegem asta. Cu toate acestea, solicit Turciei, precum şi altor actori (implicaţi în zonă) să acţioneze cu reţinere. O incursiune va exacerba suferinţele civililor, care deja sunt dincolo ce se poate descrie prin cuvinte”, a spus Juncker.

NATO

Ofensiva militară a Turciei în nordul Siriei ar trebui să fie „proporţionată şi măsurată”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. „Este important să se evite acţiunile care pot să destabilizeze şi mai mult regiunea, să crească tensiunile şi să provoace mai multe suferinţe umane”, a spus Stoltenberg în timpul unei vizite oficiale la Roma. „Contez pe Turcia pentru a acţiona cu reţinere şi sunt sigur că orice acţiune pe care o poate întreprinde în nordul Siriei este proporţionată şi măsurată”, a adăugat el, citat de agenţia dpa. Stoltenberg a mai spus că va discuta despre criza în curs cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, în timpul unei vizite programate vineri la Istanbul.

Organizaţia Naţiunilor Unite

Actualul preşedinte al Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, ambasadorul sud-african Jerry Matthews Matjila, a cerut Turciei să „cruţe civilii” şi să dea dovadă de „reţinere maximă” în operaţiunile sale militare din Siria, după cum relatează AFP. Între timp, surse diplomatice au declarat pentru agenţia EFE că joi va avea loc o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre ofensiva turcă din nord-estul Siriei. Reuniunea va avea loc ca răspuns la o solicitare din partea Franţei, Regatului Unit, Germaniei, Belgiei şi Poloniei, cele cinci ţări ale Uniunii Europene (UE) care sunt în prezent în Consiliul de Securitate, potrivit aceloraşi surse.

Franţa

Franţa a condamnat „foarte ferm” ofensiva turcă şi a anunţat, prin vocea secretarului de stat pentru afaceri europene Amelie de Montchalin, că va sesiza Consiliul de Securitate al ONU. „Franţa, Germania şi Regatul Unit sunt pe cale să finalizeze o declaraţie comună care va fi extrem de clară cu privire la faptul că ţările noastre condamnă foarte ferm ceea ce a fost raportat”, a spus Amelie de Montchalin în faţa Comisiei pentru afaceri externe a Adunării Naţionale. „Vom sesiza Consiliul de Securitate al ONU şi vom căuta să formăm cea mai mare coaliţie pentru a aduce subiectul cât mai repede în discuţie” la nivel internaţional, a adăugat ea.

Preşedinta Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Adunării Naţionale, Marielle de Sarnez, a condamnat la rândul său ofensiva turcă, care îi vizează direct pe kurzii sirieni, aliaţi ai Occidentului în lupta împotriva Statului Islamic. „Este o încălcare a legislaţiei internaţionale, o încălcare a frontierelor. Acţiunea Turciei este o eroare morală, o eroare politică, ce ameninţă stabilizarea nord-estului sirian, ameninţă securitatea acestei zone”, a spus ea, îndemnând la o mobilizare a comunităţii internaţionale.

Franţa s-a consultat miercuri cu partenerii europeni, „pentru a examina toate opţiunile”, printre care şi sesizarea Consiliului de Securitate al ONU, a informat Ministerul francez de Externe, fără a face alte precizări.

Olanda

Ministrul olandez al afacerilor externe Stef Blok a anunţat că l-a convocat pe ambasadorul turc în Olanda, după ce Ankara a lansat o ofensivă în nord-estul Siriei împotriva miliţiilor kurde, aliate ale Occidentului în lupta antijihadistă. „Olanda condamnă ofensiva turcă în nord-estul Siriei. L-am convocat pe ambasadorul Turciei. Îi cerem Turciei să nu continue pe calea aleasă (de ea)”, a anunţat Blok într-o postare pe Twitter.

Germania

Ministrul de externe german Heiko Maas a condamnat atacul Turciei „în termenii cei mai fermi”. „Turcia permite destabilizarea în continuare a regiunii şi există riscul unei resurgenţe a Statului Islamic”, a atenţionat Maas de la Berlin. „Cerem Turciei să-şi înceteze ofensiva şi să-şi asigure interesele de securitate într-un mod paşnic”, a adăugat el.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat miercuri declanşarea unei noi operaţiuni militare împotriva miliţiilor kurde Unităţile de Apărare a Poporului (YPG), susţinute de ţările occidentale, însă considerate teroriste de Ankara. Această operaţiune vizează, potrivit lui Erdogan, „teroriştii din YPG şi Daesh (acronimul arab al grupării Stat Islamic)” şi are drept obiectiv crearea unei „zone de securitate” în nord-estul Siriei. „Zona de securitate pe care o vom crea va permite reîntoarcerea refugiaţilor sirieni în ţara lor”, a dat asigurări Erdogan.AGERPRES